
Peste 1.900 de elevi covăsneni participă săptămâna aceasta la simularea Evaluării Naționale
Elevii claselor a VIII-a susțin săptămâna aceasta simularea Evaluării Naționale, în județul Covasna fiind înscriși 1.935 de elevi, dintre care 626 de la secția română. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, simularea începe marți cu proba scrisă la Limba și literatura română, miercuri este programată proba la Limba maternă, iar joi proba la Matematică.
Toate probele vor începe la ora 09:00, accesul elevilor în sălile de clasă fiind permis până la ora 08:30.
„Probele scrise vor fi organizate și desfășurate în fiecare unitate de învățământ – Centru financiar, fără a afecta celelalte ore de curs. La simularea județeană vor participa 1.935 de elevi din clasa a VIII-a, din 75 de unități de învățământ, dintre care 626 de elevi de la secția română, respectiv 1.309 elevi de la secția maghiară. Rezultatele vor fi analizate la nivelul clasei și al școlii în vederea realizării unui plan de măsuri care să vizeze îmbunătățirea acestora. La solicitarea elevului sau a părintelui/ tutorelui, notele obținute la simulările județene pot fi trecute în catalog”, transmit reprezentanții IȘJ Covasna.
Rezultatele obținute de elevii claselor a VIII-a la simularea Evaluării Naționale nu se contestă și nu se publică.
Începând de anul trecut, la nivel național a fost introdus un sistem antifraudă la corectarea lucrărilor. În toate centrele de examen au fost instalate aparate care scanează pe loc lucrările elevilor iar ulterior, supraveghetorii introduc lucrările pe o platformă digitală securizată, de unde le sunt repartizate aleatoriu pentru corectare profesorilor din alte judeţe. Soluția este menită să înlăture eroarea umană. La nivelul județului Covasna au fost instalate 137 de astfel de scannere.
Amintim că la simularea Evaluării Naționale de anul trecut, conform datelor IȘJ Covasna, elevii covăsneni au obținut rezultate mai slabe comparativ cu anul 2023. Din totalul celor 1.666 de elevi prezenți în sălile de examen, 741 au luat note sub 5, iar 925 peste 5, fiind înregistrată o singură notă de 10, la Limba și literatura maghiară, aceasta fiind și singura disciplină unde s-au înregistrat note mai bune față de simularea de anul trecut (84,62% note peste 5, față de 79,41% în 2023).
La Limba română, din cei 1.685 de elevi care au susținut examenul, 909 au luat note sub 5. Procentul elevilor care au obținut note peste 5 la această disciplină a fost de 46,05% (față de 50,55% în 2023).
La Matematică s-au prezentat 1.683 de elevi, iar dintre aceștia, 1.091 au luat note sub 5. Procentul elevilor care au obținut note peste 5 a fost de doar 35,18% în 2024 (față de 51,07% în 2023).
La Limba maghiară, din cei 1.203 elevi prezenți la examen, 185 au luat note sub 5, procentul elevilor care au obținut note peste 5 fiind de 84,62% (față de 79,41% în 2023).
(Ioana Ardeleanu)