Ştiri locale

Peste 1.800 de elevi covăsneni încep luni simularea Evaluării Naționale

Peste 1.800 de elevi de clasa a VIII-a din județul Covasna participă săptămâna aceasta la simularea Evaluării Naționale, care va începe luni, 4 aprilie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, și va fi urmată de proba scrisă la Matematică (5 aprilie) și de cea la Limba maternă (6 aprilie).

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna a transmis că, la fel ca anul trecut, subiectele pentru simulare sunt redactate sub forma unor broșuri tipărite față – verso, pe care elevii vor scrie răspunsurile.

Publicitate

Toate probele vor începe la ora 9:00, iar elevii vor avea la dispoziție două ore pentru a rezolva subiectele, din momentul în care acestea le-au fost distribuite, față de 3 ore cât au avut la dispoziție elevii care au participat la simularea examenului de Bacalaureat.

„În județul Covasna sunt așteptați să susțină simularea examenului de evaluare națională 1.861 de elevi din clasa a VIII-a (548 elevi de la secția română și 1.313 elevi de la secția maghiară) din cele 103 clase a VIII-a din județ. Ca și în anul școlar anterior, subiectele pentru simularea examenului de evaluare națională sunt redactate sub forma unei broșuri, tipărită față – verso, pe care elevii vor scrie răspunsurile. Rezultatele obținute de elevi vor fi comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/ tutorelui, notele obținute la simularea națională pot fi trecute în catalog”, a transmis IȘJ Covasna.

Rezultatele simulării Evaluării Naționale vor fi publicate în data de 14 aprilie, în același timp cu cele ale simulării examenului de Bacalaureat.

57% rata de promovare la simularea din 2021

La simularea de anul trecut, 57,33% dintre elevii covăsneni au obținut medie de trecere, rezultatele fiind mai bune față de ultimii ani.

La Limba și literatura română au obținut medii de trecere aproape 41% dintre elevii participanți. Din totalul elevilor înscriși în 2021, 190 au absentat, 914 au obținut note sub 5, iar 635 au obținut note peste 5.

La limba maternă, din cei 1.304 elevi înscriși, 102 au absentat, 249 au obținut note sub 5, iar 953 au obținut peste nota 5, rata de promovare la această probă fiind de 79,28% – cea mai mare dintre toate probele Evaluării.

La Matematică, aproape 58% dintre elevii claselor a VIII-a au obținut anul trecut notă de trecere, 3 dintre aceștia obținând nota 10. Un număr de 182 de elevi au absentat la această probă, 655 au obținut note sub 5, iar 902 au obținut note de peste 5.

Cu excepția anului 2020 când simularea Evaluării Naționale nu a avut loc din cauza pandemiei Covid-19, în 2017 rata de promovare în județul Covasna a fost de 49,97%; în 2018 a fost de 46,42%, iar în anul următor a fost de 54,91%.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio