Ştiri locale

Peste 1.000 de elevi covăsneni susțin săptămâna viitoare simularea la Bacalaureat

Au început pregătirile pentru simularea examenului național de Bacalaureat, care se va desfășura în perioada 28 – 31 martie, iar liceele din județul Covasna au timp până vineri, la ora 14:00, să  comunice Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna decizia de numire a comisiei de organizare și desfășurare a probelor scrise.

Inspectorul școlar general Kiss Imre a transmis că, în acest an, pentru susținerea probelor sunt înscriși 1.066 de elevi de clasa a XII-a, învățământ de zi, și alți 125 de la seral.

Publicitate

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, prima probă, cea la Limba și literatura română, va avea loc în data de 28 martie, fiind urmată de proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) în data de 29 martie, de cea la alegere a profilului şi specializării, în data de 30 martie, respectiv de proba la Limba și literatura maternă în data de 31 martie.

Rezultatele simulării vor fi publicate în data de 14 aprilie, în același timp cu cele ale simulării examenului de Evaluare Națională, care va începe pe 4 aprilie cu proba scrisă la Limba română, urmată de cea la Matematică în ziua următoare, și de cea la Limba maternă în data de 6 aprilie.

La Evaluarea Națională din acest an sunt așteptați să participe 1.861 de elevi covăsneni.

Potrivit IȘJ Covasna, notele obținute în urma evaluării lucrărilor candidaților vor putea fi trecute în catalog la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, însă rezultatele simulării nu vor fi afișate sau făcute publice.

Anul acesta, probele scrise ale examenului de Bacalaureat încep pe 20 iunie cu Limba și literatura română, iar afișarea rezultatelor finale, după contestații, se va face în data 1 iulie.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio