Ştiri locale

Peste 1.000 de bilete de tratament disponibile în acest an pentru județul Covasna

Covăsnenii care doresc să beneficieze de bilete de tratament balnear se pot înscrie și în acest an pe listele Casei Județene de Pensii Covasna.

Un total de 1.127 de locuri, inclusiv în  unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii, au fost repartizate pentru județul Covasna, acestea fiind împărțite în 19 serii de trimitere.

Publicitate

De biletele de tratament beneficiază pensionarii sau persoanele care sunt asigurate în sistemul public de pensii și care au trimitere de la medic. Fiecare persoană poate beneficia de un singur bilet pe durata unui an și, potrivit reprezentanților Casei Județene de Pensii Covasna, durata sejurului este de 16 zile, iar cea a tratamentului balnear este de 12 zile.

Pentru tratarea afecțiunilor cardiovasculare sunt alocate în acest an 576 de locuri, majoritatea la hotelurile din stațiunea Covasna (291) și la cele din Tușnad (277), iar pentru tratarea afecțiunilor reumatice sunt disponibile 331 locuri, cele mai multe în stațiunea Felix (în total 146 locuri).

Totodată, pentru persoanele cu afecțiuni digestive au fost alocate la nivelul județului 52 de locuri la tratament, majoritatea (30) în stațiunea Căciulata, pentru cele cu afecțiuni reumatismal – ginecologice 51 locuri în stațiunile situate pe litoral, în vreme ce pentru tratarea afecțiunilor căilor respiratorii au fost alocate doar 10 locuri în stațiunea Târgu Ocna.

„În prezent beneficiază de tratament cei care au primit repartiții pentru seria a 6-a, aceasta având ca dată de începere 01.06.2019. Pentru această serie au fost alocate județului nostru 96 de locuri, din care au fost valorificate 93 locuri. Seria următoare începe de la data de 16.06.2019, numărul locurilor alocate acestei serii este de 102. Beneficiarii sunt așteptați la ghișeul Casei Județene de Pensii Covasna pentru a ridica biletele repartizate”, au transmis reprezentanții instituției.

Documentele necesare pentru obținerea biletului de tratament se depun la Casa Județeană de Pensii, iar biletele se obțin în funcție de punctajul obținut de fiecare cerere în parte.

Cererile tip pot fi solicitate de la ghișeul instituției, sau pot fi descărcate de pe site-ul www.pensii.covasna-ro.eu, la secțiunea Informații despre / Formulare utilizate.

Potrivit reprezentanților Casei Județene de Pensii Covasna, de la începutul anului și până la data de 01 iunie au fost înregistrate 1.154 cereri pentru toate stațiunile și perioadele anului, biletele urmând să le fie repartizate solicitanților în funcție de numărul locurilor repartizate pentru județul Covasna.

Cele mai căutate stațiuni sunt Covasna, Sovata, Băile Felix, Tușnad și stațiunile de pe litoral.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio