Ştiri

Percheziţii în Braşov la vânzători de softuri false pentru „păcănele”

Poliţiştii au efectuat marţi dimineaţă 45 de percheziţii domiciliare în judeţele Braşov, Ilfov, Mureş, Gorj, Constanţa şi Bacău, la persoane bănuite că au comercializat programe de calculator piratate după creaţii care fac obiectul drepturilor de autor, programe folosite ulterior la aparate de joc cu câştiguri, de tip „slot-machine”.

Componentele aparatelor de joc contrafăcute ar fi fost realizate cu piese electronice specifice, achiziționate din Taiwan și China, fiind totodată implementate programe informatice copiate de pe versiunile originale.

Publicitate

După implementarea pe plăcile de bază a programului de joc copiat, cei în cauză ar fi comercializat, în perioada 2009 – 2015, la mai mulți operatori de jocuri de noroc din România plăci contrafăcute.

Astfel, persoanele vizate ar fi adus prejudicii materiale și de imagine titularilor drepturilor de autor, cât și utilizatorilor unor astfel de produse, prin alterarea rezultatelor jocurilor, se menţionează într-un comunicat al Poliţiei Române.

Percheziţiile au fost efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale administrate de suspecţi. La acțiune au participat și poliţişti din cadrul Direcției de Investigații Criminale, ai Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și polițiști ai inspectoratelor de poliție județene Mureș, Gorj, Brașov, Constanța și Bacău.

Publicitate
banner we radio