Ştiri locale

Pasionații de mașini Trabant își dau din nou întâlnire în Valea Zânelor: paradă, camping, foc de tabără și tombolă cu premii

Zona de Camping din Valea Zânelor, Covasna, devine din nou locul de întâlnire al pasionaților de mașini Trabant. În weekendul 9-11 august are loc a XV-a ediție a evenimentului care anual adună zeci de proprietari de mașini retro, atât din țară, cât și din străinătate, dornici să socializeze și să schimbe impresii despre automobilele pe care le dețin.

Din program nu vor lipsi nici în acest an tradiționala paradă pe străzile orașului, o masă festivă și un foc de tabără, dar organizatorii promit și alte surprize.

„O să vină participanți din toată România și avem confirmare și din Polonia, vreo 3 mașini care au mai fost și în anii trecuți. Cel mai vechi model este un Trabant P60 din 1964, e din județul Prahova, participă la fiecare ediție organizată în Covasna”, ne-a spus Olosz Levente, unul dintre organizatori.

Potrivit acestuia, parada mașinilor Trabant va avea loc sâmbătă, începând cu ora 10:00, după care autoturismele vor parca în centrul stațiunii, unde vor fi înmânate diplome și autocolante inscripționate special cu ocazia celei de a XV-a ediții a întâlnirii.

„Sâmbătă vom avea parada, o să pornim de sus, din Campingul de la Valea Zânelor, și o să ne oprim în centru, în față la fostul Supeco. Vom avea și decernare de premii, apoi program liber până la ora 13:00, după care ne întoarcem în Camping unde continuăm activitatea. O să facem gulaș, o să avem și tombolă și alte surprize”, ne-a mai spus Olosz Levente.

Participarea la eveniment este gratuită, nefiind percepute taxe pentru accesul în Camping, parcare sau cort.    

Ediția de anul trecut a adunat laolaltă peste 96 de autoturisme, dintre care 75 de mașini Trabant.

Evenimentul este organizat de Primăria stațiunii Covasna și DRE Racing Team. Persoanele interesate pot afla mai multe detalii la numărul de telefon: 0743 176 168.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio