Ştiri locale

Parteneriat pentru înfiinţarea unui centru de specializare în domeniului balneoturismului la Malnaş-Băi

Consiliul Judeţean Covasna şi Consiliul Local Malnaş au convenit să încheie un parteneriat în vederea reabilitării unui fost hotel din staţiunea Malnaş-Băi şi înfiinţării unui centru educaţional specializat în domeniul balneo-turismului şi turismului wellness.

Viitorul centru ar urma să funcţioneze sub autoritatea Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, care derulează proiecte educaţionale de formare profesională a adulţilor de mai mult de cinci ani.

“În interesul punerii în valoare a potenţialului turistic local din Malnaş-Băi, judeţul Covasna, şi comuna Malnaş intenţionează să întreprindă demersurile necesare pentru a participa în comun la proiecte de investiţii cu finanţare naţională sau internaţională, în vederea extinderii, reabilitării imobilelor deţinute în coproprietate, construirii de noi imobile, respectiv pregătirea şi instruirea resursei umane care va deservi aceste unităţi turistice”, se arată într-un document postat pe pagina de internet a Consiliului Judeţean Covasna.

Autorităţile locale încearcă de mai mult timp să resusciteze staţiunea Malnaş-Băi, rămasă în paragină după privatizarea activelor turistice ale fostei Societăţi de Turism şi Agrement ‘Oltul’, iar un prim pas a fost făcut în urmă cu aproape şapte ani, când au achiziţionat de la noul proprietar un hotel cu 50 de camere, un restaurant, baza de tratament şi un teren de circa 30.000 de metri pătraţi.

(Agerpres)