
Parada Zilelor Sfântu Gheorghe, pentru o comunitate mai puternică
Din dorinţa de a face comunitatea din Sfântu Gheorghe mai puternică, pentru că viitorul unui oraş constă în puterea comunităţii, locuitorii din municipiu sunt aşteptaţi în acest an la Parada Zilelor Sfântu Gheorghe.
Pentru că în lumea de azi, o lume încărcată de ideologii, să mobilizezi comunitățile în vederea atingerii unui scop este o adevărată provocare. Cu toate acestea, noi credem cu adevărat că o comunitate are nevoie de trăirea unor experiențe comune, iar nouă ne plac provocările. Zilele Sfântu Gheorghe, o sărbătoare a locuitorilor din municipiu, reprezintă un cadru excelent pentru a experimenta puterea eliberatoare a experienței comune a comunității.
Iar pentru asta am fi foarte fericiți dacă și tu te-ai alătura inițiativei noastre! Despre ce ar fi vorba? Despre o paradă. O paradă, care ar prezenta propria noastră comunitate mică, cu toate ideologiile sale. Astfel, am avea posibilitatea să ne exprimăm rolul în structura orașului.
Sperăm la participarea tinerilor și a persoanelor în vârstă, a sportivilor și artiștilor, a organizațiilor civile și voluntarilor, a comunităților mai mici și mai mari ale orașului Sfântu Gheorghe, pentru ca această bucurie a solidarizării comunității să prindă viață în toată culoarea și splendoarea ei, oferind totodată posibilitatea, ca prin meritele noastre, să înfruntâm balaurii zilelor de azi.
Întâlnirea comunităţii va avea loc în seara de vineri (28 aprilie), de la ora 19:00, în centrul orașului, în faţa Casei cu Arcade, de unde se va pleca pe traseul Statuia Mikó – Magazinul Șugaș – Piața Centrală.
(Sursa AICI)