Ştiri locale

Pandemia blochează organizarea campaniei „Atenție la motocicliști!”

Unele dintre măsurile impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19 blochează de câteva luni organizarea campaniei de conștientizare „Atenție la motocicliști”, pe care Asociația „Free Adventurer Bikers” din Sfântu Gheorghe o derula în fiecare an cu scopul de a le atrage atenția șoferilor asupra prezenței și vulnerabilității motocicliștilor pe șosele.

Pentru organizare este nevoie de câteva aprobări pe care reprezentanții Asociației nu au reușit să le obțină, asta deși, spun ei, în alte localități din țară au avut loc parade și evenimente similare la care au luat parte un număr mare de participanți.

„Până acum nu am primit aprobare și sincer să fiu nici nu știu cum este, dar deocamdată de la Primărie, de la conducerea Jandarmeriei, de la ISU, și chiar conducerea Poliției Locale ne-au zis să mai așteptăm. Am fost și în iunie și în iulie și am solicitat, și am văzut că a fost făcută tot o paradă moto la Târgu Mureș unde au participat 500 de motocicliști. Acum am citit că la sfârșitul săptămânii va fi defilare cu biciclete la Târgu Secuiesc, deci nu știu cum de la unii se poate și la alții nu. Ideea este că am făcut roll-up-uri cu inscripția Asociației și cu inscripția Atenție la motocicliști. Am făcut tricouri, am pregătit tot, inclusiv niște stegulețe pe care am trecut logo-ul Atenție la motocicliști!, sunt vreo 200 de bucăți pe care trebuia să le împărțim participanților, motocicliștilor, și chiar șoferilor. Totul este comandat, ne-a costat aproape 4.000 de lei, problema este că am trecut pe ele și anul 2020, ediția a 5-a. Am spus că și pentru asta trebuie cumva să organizăm anul acesta, dacă nu era trecut anul pe steguleț nu era problemă”, ne-a spus reprezentantul Asociației „Free Adventurer Bikers”, Szánthó Zoltán.

În fiecare an, pentru „expoziția” și parada motocicletelor de la Sfântu Gheorghe se adună peste 150 de participanți din toată țara, iar evenimentul din acest an ar fi ajuns la a 5-a ediție.

„Trebuie să avem grijă unii de alții în trafic. Și noi suntem așteptați acasă de familiile noastre”

Szánthó Zoltán spune că ideea acestei campanii s-a născut în urmă cu aproape 6 ani și s-a dezvoltat de la o ediție la alta, urmărind prevenirea şi reducerea accidentelor rutiere și responsabilizarea participanților la trafic – şoferi, motociclişti sau pietoni.

„Am văzut că se organizează astfel de evenimente la Cluj, la Mureș, la București, unde participă 2.000 de motociclete, și am zis să facem și aici la Sfântu Gheorghe. Am căutat sponsori, până la finalul anului am mers ca persoană fizică, apoi am fost atenționat că trebuie să fac o asociație, să fie personalitate juridică, și așa, încet-încet, am ajuns unde suntem acum. Deja avem aproape 500 de membri pe pagina noastră de Facebook, nu toți sunt motocicliști, sunt și fani. Am vorbit și cu reprezentanții Poliției Rutiere să ne ajute la organizarea acestui eveniment, pentru a le atrage atenția conducătorilor auto că și noi, motocicliștii, suntem participanți la trafic, suntem așteptați acasă de familiile noastre, și trebuie să avem grijă unii de alții. Ne-au sprijinit în fiecare an, și am mai spus și cu alte ocazii: dacă informația ajunge chiar și numai la 2-3 șoferi, să le atragem atenția că și motocicliștii sunt participanți la trafic, dacă vor înțelege acest lucru atunci noi suntem câștigați. Eu sunt o fire optimistă și sper să putem continua acest eveniment”, ne-a mai spus Szánthó Zoltán.

Cât timp vremea permite, motocicliștii Asociației se întâlnesc în fiecare sfârșit de săptămână și organizează „ture cu motocicletele”.

Cel mai tânăr membru are puțin peste 20 de ani și și-a obținut permisul de conducere de curând, însă „veteranii” Asociației străbat pe două roți șoselele din țară încă de prin anii `90, „de pe vremea când erau la modă Mobrele și motocicletele Hoinar”, și-a amintit Szánthó Zoltán,

Duminică, o parte dintre membrii Free Adventurer Bikers vor participa la a 7-a ediție a evenimentului „Cea mai frumoasă zi”, organizat împreună cu Fundația Creștină „Diakonia” din Sfântu Gheorghe, și în cadrul căruia aproximativ 20 de tineri cu dizabilități vor fi plimbați cu motociclete și ATV-uri pe un traseu de aproape 20 de kilometri până în localitatea Ariuşd, unde va avea loc o slujbă religioasă, iar înainte de întoarcerea în oraș participanții vor servi câte o porție de tocană la ceaun.

 (Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio