Ştiri locale

Pál Hunor desemnat „Tânărul antreprenor al anului” în judeţul Covasna

Pál Hunor, proprietarul P&L Printing Technology SRL din Sfântu Gheorghe, a fost desemnat cel mai bun întreprinzător din judeţul Covasna, în cadrul Galei „Tânărul antreprenor al anului 2020”, organizată de Asociaţia Junior Business Club şi Camera de Comerţ şi Industrie Covasna.

Tânărul, care de aproape 6 ani administrează două magazine de tip „gift shop” și obiecte personalizate în Sfântu Gheorghe, ne-a declarat că pandemia Covid-19 a fost la un pas să îi pună afacerea pe butuci, însă a reușit să salveze firma de la un posibil faliment după ce a luat decizia să se reprofileze și să treacă la realizarea măștilor de protecție personalizate.

„Afacerea am început-o în 2015, am avut şi noi parte de vremuri mai dificile, în special când a început pandemia Covid-19. A trebuit să închidem cele două magazine de cadouri personalizate pe care le avem, dar am avut norocul că ne-am reprofilat şi am început să facem măşti de protecţie personalizate, după ce am primit o comandă mai mare din Bucureşti. Asta ne-a salvat, şi nu a trebuit să închidem firma”, ne-a spus Pál Hunor, câştigătorul titlului.

În ceea ce privește participarea la Gala Junior Business Club, acesta spune că este pentru prima dată când s-a înscris, iar titlul primit a venit ca o reconfirmare a faptului că trebuie să meargă mai departe pe drumul pe care a pornit.

Pe locul II în acest an a fost aleasă Hanna Csiki, proprietara atelierului de cofetărie „Flour Power” din Sfântu Gheorghe (Elit Sweet SRL), iar locul III a fost obţinut de Luka Levi, co-proprietar al firmei de anvelope, piese și accesorii Off Road „Emudding SRL” din Târgu Secuiesc.

Ceremonia de premiere a avut loc în data de 10 decembrie, dată la care Asociația Junior Business Club din Sfântu Gheorghe a marcat 12 ani de existenţă, iar evenimentul, care a fost transmis live pe Facebook, a fost organizat exclusiv online din cauza restricţiilor pentru limitarea răspândirii Covid-19.

„Pentru noi, cei 12 ani de activitate sunt foarte importanți și reprezintă o performanță dacă ne gândim că multe asociații se desființează după 3-4 ani de activitate. Noi am reușit să rezistăm 12 ani și în situația pandemiei, lucrând numai cu voluntari. Trebuie să precizez că toți suntem voluntari și că ceea ce facem vine din suflet, din dorința de a ajuta tinerii întreprinzători în drumul pe care și l-au ales. Pandemia de coronavirus a închis multe afaceri, dar unii antreprenori nu au stat să piardă timp și bani și și-au continuat activitatea. Ei au văzut o posibilitate în mediul online și s-au repliat pe nevoile clienților. Cea mai bună soluție pentru ei a fost creativitatea. Avem mulți tineri care făceau un anumit lucru, iar în timp și-au schimbat cu totul activitatea astfel încât să fie bine și pentru ei și pentru clienți”, ne-a declarat Karácsony Zsolt, președintele Asociației Business Junior Club, care a ținut să le mulțumească celor care i-au fost alături în tot acest timp, de la voluntari, sponsori și până la parteneri.

El a mai precizat că Asociaţia își propune ca pe viitor să dezvolte noi proiecte de susținere a tinerilor antreprenori, și să reziste în continuare în ciuda tuturor dificultăților care se vor ivi.

„Acum, când aniversăm 12 ani, visăm să ajungem să sărbătorim 15 ani de existență și să nu renunțăm, oricât ne-ar fi de greu”, ne-a mai spus Karácsony Zsolt.

Potrivit acestuia, la Gala din acest an au fost înscriși 19 tineri antreprenori din judeţul Covasna, cu vârste de până în 35 de ani, care au înregistrat succese în activitatea lor economică, și care pot fi considerați un exemplu remarcabil pentru noua generație. Cifra de afaceri totală a acestora se apropie de 1 milion de euro, iar profitul total înregistrat a fost de 200.000 de euro.

În 2020, în ciuda crizei generate de pandemia Covid-19, un număr de 37 de tineri au primit locuri de muncă în cadrul firmelor administrate de antreprenorii nominalizați pentru acest premiu.

***

De-a lungul celor 12 ani de existență, Asociaţia Junior Business Club a reușit să își atragă mai mulţi parteneri, fiind susținută de organizații precum CCI Covasna, DJST Covasna, ASIMCOV, Primăria Sfântu Gheorghe, Consiliul Judeţean Covasna, Patronatul Român, sau CECCAR.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio