Ştiri locale

Organizatorii ‘Paradei cârnaţilor’ au dat startul înscrierilor în concurs

Organizatorii „Paradei Cârnaţilor” de la Sfântu Gheorghe au dat startul înscrierilor la acest tradiţional concurs gastronomic, ce atrage în fiecare an câteva zeci de echipe de bucătari profesionişti şi amatori din ţară şi străinătate.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 17-a ediţie, va avea loc pe 16 noiembrie, la Sala Sporturilor din municipiu, iar fiecare echipă, formată din maximum 4 persoane, va trebui să achite o taxa de participate de 300 de lei, au precizat organizatorii pe o reţea de socializare.

Conform regulamentului, în schimbul taxei, echipele vor primi câte zece kilograme de carne şi câte 15 metri de membrană pentru cârnaţi, precum şi diverse accesorii de bucătărie.

Juriul va premia, printre altele, gustul şi aspectul cârnaţilor, decorarea meselor, igiena, vestimentaţia echipelor, servirea şi buna dispoziţie.

Organizatorii au precizat că ideea organizării acestui festival a fost preluată din judeţul Bekes, Ungaria, unde se bucură de un foarte mare succes.

„Parada cârnaţilor” se înscrie într-un şir de evenimente gastronomice organizate anual în judeţul Covasna în scopul promovării produselor locale şi dezvoltării turismului local, precum festivalul preparatelor la ceaun, festivalul cartofului, festivalul kurtoskolacs-ului şi festivalul barbeque.

(Agerpres)

banner we radio