Ştiri

Ordonanţa Iordache a fost transformată în proiect de lege: Copy-paste aproape în totalitate

UPDATE ora 14.30 Răsturnare de situaţie. Ministerul Justiţiei renunţă \”să elaboreze un proiect de lege privind modificarea codurilor\”, după ce a trimis o propunere către CSM.

Ministerul Justiţiei transmite, printr-un comunicat de presă, că instituţia nu este preocupată să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea codurilor penale. Anunţul, după ce un proiect de lege a fost trimis către CSM.

\”Ministerul Justiţiei nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală. În prezent, Ministerul Justiţiei centralizează deciziile pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la actele normative menţionate, urmând ca acestea să fie analizate în perioada următoare\”, transmite Ministerul Justiţiei.

Decizia vine după ce instituţia a transmit către CSM un proiect de lege de modificare a codurilor care prevedea excluderea pragului de 200.000 de lei de la care se putea investiga infracţiunea de abuz în serviciu, potrivit OUG 13, restul prevederilor din ordonanţa de urgenţă abrogată fiind menţinute.

____________________________

Ştirea iniţială:

Guvernul Grindeanu a transformat controversata ordonanţă 13 in proiect de lege, care a fost trimis catre institutiile din sistemul judiciar pentru avizare. Proiectul este aproape identic cu ordonanta, fiind pastrate cele mai multe dintre prevederile controversate.

Astfel, a fost eliminat pragul de 200.000 de lei de la care abuzul in serviciu devine infractiune. In schimb, pedeapsa prevazuta in OUG 13, de maximum 3 ani, ramane si in lege, ea fiind mai mica decat in actualul Cod Penal, informeaza televiziunile de stiri.

Procurorul general al Romaniei atrăgea atentia asupra acestui aspect, precizand ca automat vor scadea termenele de prescriere si vor exista probleme in obtinerea mandatelor de interceptare pentru abuzul in serviciu si nici nu se va mai putea recurge la arestarea preventiva in asemenea cazuri.

Ministrul Justitiei, Florin Iordache, a declarat ca ordonanta transformata in proiect de lege la presiunea strazii va fi publicata luni pe site-ul ministerului, dar la ora transmiterii acestei stiri site-ul nu poate fi accesat.

Proiectul a fost insusit de Ministerul Justitiei si trimis la CSM pentru avizare. La randul sau, Consiliul a trimis actul normativ catre Ministerul Public, DNA, DIICOT si Parchete, care isi vor putea spune punctele de vedere.

Ulterior, proiectul de lege va ramane in dezbatere publica timp de 30 de zile si apoi va fi inregistrat la Parlament. Comisia Juridica va stabili, in urma unor discutii, forma finala, cu sau fara amendamente, dupa care proiectul de lege va intra, rand pe rand, la vot in ambele camere parlamentare.

Ce conținea OUG 13:

Denunţul se va lua în considerare doar dacă este depus în termen de şase luni. Am deschis lista cu cazul denunţurilor, reglementat în Codul de procedură penală, întrucât modificările operate au intrat deja în vigoare.

Abuzul în serviciu care cauzează un prejudiciu mai mic de 200.000 lei nu se mai pedepseşte cu închisoarea (intră în vigoare în termen de 10 zile). Mai mult, dacă anterior abuzul în serviciu se pedeapsea cu închisoare între doi și șapte ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, OUG adoptată de Guvern prevede „pedepse cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă\”. Care sunt, concret, efectele? Potrivit judecătorului Cristi Danileţ, judecătorii vor trebui să închidă dosare aflate pe rol, procurorii nu mai pot deschide dosare noi, iar cei aflaţi în închisoare pentru abuz în serviciu cu prejudiciu sub plafonul de 200.000 lei trebuie eliberaţi.

Articolul modificat din Codul penal prevede că aceste dispoziţii „nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative\”. Altfel spus, orice act normativ, de la ordin de ministru, decizii de primar şi până la hotărâri de Consiliu Local sau Judeţean, va putea fi adoptat fără riscul tragerii la răspundere penală a emitenţilor, indiferent de prejudiciu.

*Dacă anterior, abuzul în serviciu se pedeapsea cu închisoare între doi și șapte ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie public, OUG adoptată de Guvern prevede „pedepse cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă\”. Articolul modificat din Codul penal prevede că aceste dispoziţii „nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative\”.

Având în vedere modificarea prin care pentru noua infracţiune de abuz în serviciu a fost stabilit plafonul de 200.000 de lei, iată un exemplu concret despre cum va funcţiona acest scut pentru infractori, oferit de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi: „De exemplu, dacă un manager de spital va avea la dispoziție 3 miliarde de lei pentru a cumpăra medicamente, ar putea împărţi banii în sume mai mici şi contractele să le să le dea cui vrea – familiei, prietenilor – la preţuri supraevaluate, pentru că nu va mai putea fi cercetat”.

*Cazul conflictului de interese (modificarea intră în vigoare în termen de 10 zile). Aici este eliminată dintre beneficiarii folosului patrimonial „persoana cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură\”, rămânând doar funcţionarul public care comite fapta şi soţul său, rudele sau afinii până la gradul II inclusiv. „Este o dezincriminare parţială şi se vor închide dosarele, odată cu intrarea în vigoare a acestor norme. Mai sunt 10 zile”, precizează Laura Ştefan.

*Este abrogat articolul referitor la neglijenţa în serviciu (intră în vigoare în termen de 10 zile). „Aici e limpede o dezincriminare totală, dispare infracţiunea”, explică Laura Ştefan.

*Modificările aduse prin ordonanţă extind excepţiile de la favorizarea infractorului până la rudele de gradul 2 (intră în vigoare în termen de 10 zile).

*Legea graţierii (proiect trimis de Guvern Parlamentului, tot marţi seară). „Dacă adoptă exact ceea ce au publicat şi la consultarea de zilele trecute, atunci e dezastru. Practic, înseamnă ştergerea cu buretele a tuturor rezultatelor din ultimii 10 ani”, conchide Laura Ştefan.

Sub pretextul punerii în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ei fac modificări care nu au nicio legătură cu aşa ceva. Scandaloasă este totodată atitudinea, scandalos este felul în care Guvernul instalat abia de o lună îşi prioritizează temele, iar atitudinea ministrului Justiţiei este incalificabilă”, consideră, pe final, Laura Ştefan.

Publicitate
banner we radio