Opt școli din județul Covasna sunt în scenariul roșu; 93 sunt în scenariul galben
Crește numărul unităților de învățământ din județul Covasna, plasate în scenariile galben și roșu, potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, care a actualizat schemele de funcționare pentru săptămâna 22-26 martie.
Aproape 67% dintre unitățile de învățământ, reprezentând 202 grădinițe, școli și licee, vor începe săptămâna în scenariul verde, numărul acestora fiind în scădere comparativ cu săptămâna precedentă când 228 dintre acestea se aflau în scenariul verde.
Totodată, în urma creșterii ratei de incidență a cazurilor de COVID-19 /1.000 de locuitori în localitățile covăsnene, 93 dintre unitățile de învățământ figurează în scenariul galben, față de 73 săptămâna trecută, iar în alte 8 școli și grădinițe din localitățile Dobârlău, Lunca Mărcușului, Mărcuș și Dobârlău Vale se va aplica scenariul roșu.
Tabelul actualizat cu unitățile de învățământ din județ aflate în scenariile verde, galben și roșu poate fi accesat AICI.
Peste 30 de clase și grupe, în scenariul roșu
Vineri a fost actualizată și situația școlilor și grădinițelor în care există clase cu activitatea față în față suspendată, în urma confirmării unor cazuri de COVID-19 în rândul elevilor și cadrelor didactice. Datele sunt actualizate zilnic, până la ora 16:30, și pot fi verificate AICI.
Conform tabelului postat pe site-ul IȘJ Covasna, majoritatea (peste 20) sunt clase și grupe de la Școala Gimnazială „Váradi József” din Sfântu Gheorghe, însă pe listă mai sunt, printre altele, două clase primare de la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, trei grupe ale Grădiniței cu Program Prelungit „Hófehérke”, și o grupă mijlocie de la Grădinița cu Program Prelungit „Napsugár” din Sfântu Gheorghe.
(Ioana Ardeleanu)