Operatorii de telefonie mobilă, obligați să asigure gratuit clienților 500 MB trafic lunar pe internet
Operatorii de telefonie mobilă ar putea fi obligați să asigure lunar fiecărui client, indiferent de tipul de abonament, cel puțin jumătate de gigabyte de trafic de internet pe telefonul mobil. Propunerea vine din partea unui grup numeros de parlamentari, din toate partidele, care susțin că accesul la internet a început să fie privit în multe țări ca un \”drept legal\”.
După cum a evoluat în ultima vreme procesul legislativ în cazul inițiativelor care au întrunit o largă susținere la inițiere, sunt șanse mari ca și această propunere să primească votul favorabil al Parlamentului.
Parlamentarii dau ca exemplu Finlanda, care, în 2010, a declarat accesul la internet ca fiind un \”drept legal pentru fiecare cetățean\”.
Potrivit acestora, în România există infrastructura necesară pentru desfășurarea unui astfel de proiect, ba, mai mult, această infrastructură nu este exploatată suficient.
Firmele de telefonie asigură internet gratuit pe mobil, iar restaurantele și cafenelele internet wifi
Parlamentarii vor începe în perioada următoare dezbaterea proiectului, care va trebui aprobat întâi în comisiile de specialitate și apoi votat de cele două camere ale legislativului.
\”Operatorii de telefonie mobilă asigură tuturor clienților lor, în mod gratuit, un pachet minim lunar de 500 MB trafic de internet pe mobil\”, este obligația prevăzută pentru companiile de telefonie.
Autoritățile administrației publice, locale sau centrale, și orice alte instituții publice vor fi obligate la rândul lor să asigure acces gratuit și permanent la internet cetățenilor. În cazul acestor conexiuni, dimensiunea benzii asigurate va trebui să fie de cel puțin 50 MB pe secundă.
Aleșii stabilesc, totodată, că \”restaurantele, terasele, barurile, discotecile și oricare alte tipuri de unități de alimentație publică asigură accesul gratuit al persoanelor la internet, în interiorul și perimetrul fiecărei clădiri deținute de acestea\”.
Accesul la internet se va realiza prin intermediul unei rețele wireless, care va trebui să fie diferită de cea folosită de angajații firmei sau instituției publice.
Totodată, conectarea la rețeaua publică de internet se va face prin completarea adresei de e-mail a utilizatorului, pentru acces limitat de o oră, dar cu drept de reconectare.
De la obligația asigurării internetului gratuit sunt scutite instituțiile militare și autoritățile cu responsabilități în domeniul siguranței naționale.
Autorii legii susțin că mediul de faceri și competiția vor fi stimulate
Potrivit inițiatorilor proiectului, acesta va avea imapct direct asupra mediului de afaceri, necesitățile de conectare ale instituțiilor publice trebuind să fie acoperite de către firme private.
În plus, susțin parlamentarii, prevederea de a introduce un pachet de date minim, gratuit, la orice fel de abonament sau cartelă prepay va duce al creșterea competitivității în rândul operatorilor de telefonie mobilă.
(profit.ro)