Obiceiuri în a doua zi de Paște catolic: Tradiția stropitului fetelor
În a doua zi de Paște, fetele sunt stropite cu parfum, obiceiul fiind preluat de la germani şi maghiari, dar este păstrat atât la ţară, cât şi la oraş. În Transilvania, stropitul s-a practicat în familiile nobiliare până la sfârşitul secolului al XIX-lea, după care doar locuitorii satelor l-au mai păstrat.
Tradiţia „stropitului” sau „udatului” fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrată cu sfinţenie, de sute de ani, în localităţile locuite de romano-catolici şi a început să fie împrumutata şi de creştinii ortodocşi.
Tradiţia spune că fetele trebuie udate cu apa de izvor neîncepută că să fie frumoase, să dea naştere la copii sănătoşi şi să miroasă tot anul ca florile de primăvară. Femeile şi fetele îşi aşteaptă musafirii cu ouă roşii, pălincă şi prăjituri, pe care le oferă celor care spun poezii. Primii care pornesc la stropit sunt cei mici. Ei primesc zeci de ouă, dar şi prăjituri sau bani. Obiceiul udatului, numit în zonă „locsolas”, se păstrează şi la oraşe. Aici, apa de izvor este înlocuită cu parfumuri sau deodorante mai scumpe sau mai ieftine, în funcţie de gustul sau buzunarul fiecăruia.
Tradiţia stropirii de Paşti a fetelor se păstrează şi la instituţii, unde, în a treia zi de Pasti, unii şefi îşi stropesc angajatele şi le compun mici poezioare. Unele dintre catrene au uşoare tente politice, altele sancţionează aspectele negative ale societăţii actuale iar cele mai multe sunt menite să stârnească râsul. După o zi întreagă de stropit, fetele trebuie să îşi spele hainele, dar şi părul, pentru că, uneori, amestecul de mirosuri este de nesuportat.
În unele sate din Transilvania, fetele îşi iau revanşa în cea de-a treia zi de Paşti, când e rândul băieţilor să fie stropiţi. Acest obicei îşi are rădăcinile în urmă cu două mii de ani, când evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea Învierii.
Băieţii se adună în grupuri şi merg pe la casele în care sunt fete. Acestea nu sunt stropite până când „udătorii” nu rostesc versurile: „Am auzit că aveţi un trandafir frumos, am venit să-l udăm, să crească, să înflorească şi mulţi ani să trăiască!”.
La ţară, fetele erau udate cu găleţi pline cu apă. În timp, s-a renunţat la această practică în favoarea parfumului sau a apei de colonie, obicei care se practică şi la oraş.
„Udătorii” îşi aleg cu grijă fetele pe care le stropesc cu parfum. De regulă, merg la casele celor pe care le simpatizează şi se străduiesc să le impresioneze cu un parfum scump.
Obiceiul udatului este amuzant şi, de regulă, se încheie cu câte o petrecere pe la casele fetelor cu mulţi udători sau admiratori.
Loading ...
