O nouă premieră la Teatrul „Andrei Mureșanu” – spectacolul „Doi galbeni”
În luna octombrie, Teatrul „Andrei Mureșanu” vine în întâmpinarea iubitorilor de artă dramatică din Sfântu Gheorghe cu o nouă premieră. Este vorba de spectacolul „Doi galbeni”, în regia Mirelei Bucur, care va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Sala Mare a teatrului.
Inspirată după binecunoscuta poveste „Punguța cu doi ani” scrisă de Ion Creangă, montarea Mirelei Bucur este o comedie în care abundă scenele amuzante și replicile de un umor molipsitor. Deși pornește de la o poveste, „Doi galbeni” este un spectacol care li se adresează tuturor vârstelor, de la 3 la 99 de ani. „Spectacolul închide o trilogie după „Capra cu trei iezi… și-un lup” și „Fata babei și fata moșneagului”. Eu mi-am asumat din proprie inițiativă rolul de a promova cultura românească în această zonă specială. Îi aștept pe toți iubitorii de teatru să se bucure alături de noi și le garantez o oră de bună dispoziție și umor românesc de cel mai înalt nivel”, spune Mirela Bucur.
„Am trăit propria copilărie în lumea minunată a lui Creangă. Căsuța cu prispă, peripețiile alături de copiii din sat și nu în ultimul rând limba scriitorului, le-am trăit pe toate și în propria viață. Vorbe de duh pline de umor și savoare mi-au gâdilat auzul în toată copilăria și tinerețea mea. M-am simțit îndreptățită să vorbesc scenic despre această lume minunată. Poveștile lui Creangă merită să fie cunoscute de toți, cu mic, cu mare. Este un cadou de suflet pe care vi-l dăruiesc”, completează regizoarea noului spectacol TAM, care atrage atenția că publicul nu trebuie să se aștepte la o punere în scenă exactă a poveștii, ci la o adaptare care pornește de la textul scris de Creangă.
În distribuția din „Doi galbeni”, publicul din Sfântu Gheorghe îi va putea urmări pe actorii Mona Codreanu, Ileana Surdu, Sergiu Aliuș și Nae Croitoru, jucând în premieră alături de binecunoscutul artist de muzică pop-rock Marius Popa, care va umple scena de dinamism și bună dispoziție.
Seara premierei „Doi galbeni” va fi una specială, de adevărată sărbătoare, întrucât ea coincide cu un alt moment festiv care se va desfășura în foaierul teatrului. Patru dintre actrițele Teatrului „Andrei Mureșanu” vor fi sărbătorite alături de prieteni și spectatori: Duța Guruianu și Ileana Surdu pentru „O viață pe scenă”, iar Mirela Bucur și Mona Codreanu, pentru „20 de ani de TAM”. Cu acest prilej, cei prezenți în foaierul teatrului vor putea admira expoziția de afișe și fotografii ale celor patru actrițe, în care sunt surprinse secvențe din toți anii petrecuți de acestea pe scena Teatrului „Andrei Mureșanu”.
Spectacolul va începe de la ora 17:00. Biletele pot fi achiziționate de la Biroul de Organizări Evenimente din centrul orașului, precum și de la Casa de bilete a teatrului. Prețul unui bilet este de 5 lei și toți copiii vor primi și un suc gratuit, oferit de sponsorul spectacolului: Capri Sonne.
Spectacolul „Doi galbeni” este inclus în oferta de abonamente TAM, care cuprinde 10 spectacole din stagiunea 2015-2016 și care costă 100 de lei sau 65 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Următoarele premiere pe care Teatrul „Andrei Mureșanu” le-a pregătit pentru publicul iubitor de teatru sunt: „Trei rupturi” – regia Radu Afrim, „Tartuffe” – regia Zakarias Zalan, „Orb de mină” – regia Catinca Drăgănescu.
Teatrul Andrei Mureşanu – Biroul de presă