Ştiri locale

O nouă ediție „Be someone’s Hero! It’s in your Blood!”, la Sfântu Gheorghe

Campania de donare de sânge „Be someone’s Hero! It’s in your Blood!”, derulată de Centrul de Transfuzie Sanguină Covasna, în parteneriat cu Szimpla Sfântu Gheroghe a ajuns la cea de a 5-a ediție.

Toți cei care pot și își doresc să fie salvatori pentru o zi sunt așteptați marți, 17 septembrie, între orele 08:00-14:00, la cafeneaua Szimpla din centrul orașului Sfântu Gheorghe.

Recoltarea de sânge va fi realizată de personalul specializat al Centrului de Transfuzie Sanguină Covasna.

„Înainte de donare trebuie să fiți odihniți, să luați cina în seara dinaintea zilei donării, și micul dejun în ziua donării, însă ambele mese trebuie să fie sărace în grăsimi. De asemenea, trebuie să consumați multe lichide (apă, ceai). Cei care au tensiunea arterială mică pot consuma și o cafea înainte de donare. În timpul donarii purtați haine cu mâneci care se pot ridica ușor mai sus de cot. Relaxați-vă! După donare, rehidratați-vă consumând lichide. Personalul medical vă va pune câteva întrebări legate de starea de sănătate și vi se va face un mic mic examen medical – temperatura, puls, tensiune”, transmit organizatorii.

Centrul de Transfuzii Sangzuine Covasna are nevoie permanentă de sânge, astfel că donatorii sunt aşteptaţi şi în afara campaniilor umanitare.

Condiţia pentru a putea dona este ca persoanele să aibă vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, peste 55 kg, tensiunea arterială maximă să nu depășească 200 mmHg iar cea minimă 100 mmHg, să nu aibă boli de piele, sechele pulmonare sau operație de ulcer.

De asemenea, înainte de a dona sânge participanților le este interzis să consume alcool cu 48 de ore înainte.

(Ioana Ardeleanu)

banner we radio