Ştiri locale

O fetiţă de 1 an şi 5 luni din Sânzieni a murit după ce s-a jucat în curtea casei

Poliţiştii covăsneni fac cercetări după ce o minoră a decedat în urma unui incident petrecut în curtea locuinţei sale în timp ce se juca.

Vineri, 20 mai 2016, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Sânzieni au fost sesizaţi cu privire la faptul că la Spitalul din Târgu Secuiesc a fost adusă o minoră de 1 an şi 5 luni pentru îngrijiri medicale, prezentând leziuni în zona capului.

Publicitate

Oamenii legii au demarat imediat verificările pentru a se stabili situaţia de fapt. Din declaraţiile mamei precum şi ale surorii mai mari a minorei, a reieşit că în timp ce se jucau în curtea casei, aceasta ar fi fost prinsă sub o poartă care era desprinsă din balamale şi rezemată de unul din stâlpii de susţinere.

În urma incidentului minora a fost transportată la spitalul din Târgu Secuiesc, ulterior fiind transferată la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş unde a decedat.

În cauză cercetările sunt continuate pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului şi pentru stabilirea cauzei decesului.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
Publicitate
banner we radio