Ştiri locale

O familie cu 5 copii din Baraolt a rămas pe drumuri după ce le-a luat foc casa

Un incendiu izbucnit sâmbătă seara la Baraolt a distrus casa unei familii cu 5 copii. Până la sosirea pompierilor de la Sfântu Gheorghe, Serviciul Voluntar din Baraolt şi Băţani a ajutat la stingerea focului  izbucnit din câte se pare din cauza unei sobe cu izolarea defectă şi cu hota apropiată de materiale combustibile.

Casa era construită din lemn şi acoperiş de azbest, iar în urma focului a fost distrusă în totalitate, în incendiu arzând şi toate bunurile familiei: mobilă, haine, acte, mâncare etc.

Din fericire, membrii familiei nu erau acasă în momentul izbucnirii focului.

Acum femeia în vârstă de 41 de ani şi cei 5 copii – de 19, 18, 14, 12 şi 2 ani – au rămas pe drumuri, singurele bunuri rămase neatinse de foc fiind doi porci din coteţul aflat în apropierea casei.

Bărbatul familiei şi fiul cel mare lucrează cu ziua, iar familia mai câştigă 250 de lei din alocaţiile celor 3 copii mai mici, iar de câteva luni femeia nu mai primeşte nici ajutor social.

Familia a primit ajutor din partea Asociaţiei părintelui franciscan Bojte Csaba, dar are nevoie în continuare de mâncare, haine, lemne de foc şi orice ajutor pentru sezonul rece care se pare că s-a instalat deja.

Foto: Szekely Hirmondo

Publicitate
banner we radio