Ştiri locale

Numărul mamelor minore, în creştere alarmantă în județul Covasna

Numărul mamelor minore a crescut semnificativ în ultimul an în județul Covasna, iar vârsta la care tinerele ajung să dea naștere scade din ce în ce mai mult.

Potrivit datelor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copiilor (DGASPC) Covasna, în 2019 s-au înregistrat cu 20 de cazuri mai multe față de anul trecut, la ora actuală fiind înregistrate în evidențele specialiștilor 144 de minore gravide sau care au dat naștere în ultimele luni.  

„Situaţia este destul de gravă. La sfârşitul anului trecut am avut 105 mame minore şi 19 tinere gravide, iar în momentul de faţă avem 107 mame şi 37 de minore gravide. Numărul este deja cu mult peste cel de anul trecut. Dacă la finalul anului trecut am avut în total 124 mame minore şi gavide, acum avem 144, și se observă în fiecare an o creştere a acestor cifre”, ne-a declarat șefa DGASPC Covasna, Vass Maria.

Cea mai tânără mămică, o copilă de 12 ani

Aceasta a mai precizat că la nivelul județului Covasna, cea mai fragedă vârstă în ceea ce privește nașterile în rândul minorelor este 12 ani, în majoritatea cazurilor tinerele provin din medii defavorizate, nu frecventează nicio formă de învățământ, deci cel mai probabil nu ar avea acces la programe de educație sexuală sau consiliere.

„Situația este destul de gravă și nici programele de conştientizare nu ştiu dacă le-ar ajuta pe aceste mame minore, pentru că vorbim despre o categorie de tinere care nu prea frecventează şcoala”, a mai spus Vass Maria.

Săptămâna trecută, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a dispus trimiterea în judecată a unui tânăr în vârstă de 21 de ani, cercetat sub control judiciar, fiind acuzat că în perioada septembrie 2018 – martie 2019 a întreținut în repetate rânduri raporturi sexuale cu o copilă de 12 ani, minora rămânând însărcinată. Mama fetiţei a fost acuză că a înlesnit activitatea.

Șefa DGASPC Covasna ne-a mai precizat că există situații în care specialiștii instituției sunt anunțați de autorităţile covăsnene sau de cadrele didactice care cunosc situaţia familiilor în care copii sunt abuzați, malnutriți, sau nu sunt lăsați să meargă la şcoală.    

„Se întâmplă ca profesorii sau şcolile să ne sesizeze asemenea cazuri, iar măsura e să mergem să facem verificări, sunt chemaţi la consiliere, avem asistenţi sociali, psihologi care se ocupă de asemenea cazuri de maltratare, de abuz în familie”, ne-a mai spus Vass Maria.

România se află, potrivit unui studiu Eurostat realizat în 2019, pe primul loc în ceea ce priveşte rata naşterilor în rândul adolescentelor. Procentul la nivel naţional este de 12,3%, mult peste media europeană, de 4%. În ţara noastră, unul din zece copii are o mamă adolescentă, situaţie regăsită şi la nivelul Bulgariei, unde rata minorelor devenite mame atinge un procent de 11,9%.

(Ioana Ardeleanu)

banner we radio