Numărul mamelor minore din județul Covasna, în creștere față de anul trecut
Numărul minorelor din județul Covasna care au devenit mame de la începutul acestui an este în creștere, relevă datele Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Covasna. Într-un răspuns la solicitarea We Radio, conducerea instituției a transmis că până în data de 31 august un număr de 57 de minore au născut, comparativ cu 49 în perioada similară a anului trecut. Cea mai tânără avea doar 14 ani în momentul în care a devenit mamă.
În prezent, în evidențele DGASPC Covasna se află alte 9 gravide minore care urmează să aducă pe lume copii. Din totalul celor 66 de cazuri din acest an, 21 provin din mediul urban, iar 45 din mediul rural.
Din păcate, de cele mai multe ori nou-născuții ajung în grija instituțiilor statului, întrucât cele care i-au adus pe lume nu au parte de sprijin din partea familiei și nici nu au experiența sau resursele necesare pentru a-i crește.
În prezent, în Sistemul județean pentru Protecția Copiilor se află 903 copii, dintre care 204 se află în centre rezidențiale, 140 se află în Serviciul de asistență maternală, 273 sunt în plasamente familiale, 31 se află în centre de zi iar alți 255 se află în centre de reabilitare.
„Până în data de 31.07.2024, au fost înregistrate 4 cazuri de abandon. Niciunul dintre acești copii nu a fost reintegrat în familie, toți fiind plasați la asistenți maternali profesioniști”, au transmis reprezentanții DGASPC Covasna.
Potrivit acestora, de la începutul acestui an au fost finalizate 6 cazuri de adopții.
(Ioana Ardeleanu)