Ştiri

Nu se va mai putea fuma pe orice fel de terasă!

Fumătorii nu vor mai putea fuma pe orice fel terasă sau în camere special amenajate, au stabilit membrii comisiei de specialitate a Camerei Deputaților. În schimb, parlamentarii nu sunt de acord cu propunerea organizațiilor neguvernamentale ca fumatul să fie interzis în orice autovehicul, de transport public sau privat, în care călătoresc femei însărcinate sau copii.

La inițiativa deputatului liberal Daniel Fenechiu, mai mulți parlamentari au susținut anul trecut modificarea legii antifumat, astfel încât să fie permis pe terase, indiferent de numărul de pereți al acestora și în camere special amenajate. Proiectul, care a fost adoptat tacit de Senat, redefinea „spațiul public” drept orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, dar nu doar cu cel puțin doi pereți, ci încadrat de pereți de jur împrejur, astfel că fumatul ar fi permis pe terase indiferent de numărul de pereți al acestora.

Inițiativa mai stabilea ca fumatul să fie permis și în camere special amenajate cu condiția ca acestea „să servească exclusiv fumatului și activităților asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare etc”. În prezent, fumatul în spații special amenajate este permis doar „exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaționale“.

Publicitate
banner we radio