Info Trafic

Nu plecaţi la drum dacă nu aveţi mașinile echipate pentru circulația pe timp de iarnă!

 

Legislaţia rutieră în vigoare prevede că pentru deplasarea autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei este obligatorie folosirea anvelopelor de iarnă. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante (lanţuri).

Când partea carosabilă este acoperită cu gheață, zăpadă sau polei, conducătorii auto au obligaţia să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora.

Publicitate

Daţi dovadă de mult discernământ referitor la oportunitatea plecării la drum lung, mai ales dacă se anunță condiții meteo nefavorable. Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată

Utilizaţi, în permanență, luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.

Pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, cauciucurile trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia „all seasons”.

Precizăm că, în legislaţie nu se face referire la o dată calendaristică de la care este obligatorie utilizarea anvelopelor de iarnă, ci se prevede faptul că acestea sunt obligatorii atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Nerespectarea prevederilor referitoare la echiparea autovehiculelor pentru circulația pe timp de iarnă constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă în clasa a IV-a de sancțiuni – de la 9 la 20 puncte amendă (1 punct amendă are valoarea de 145 de lei). Pe lângă sancțiunea principală se dispune și măsura tehnico-administrativă a reținerii certificatului de înmatriculare, eliberându-se dovadă fără drept de circulație.

Compartimentul Relaţii Publice

Agent principal de poliție Tolvaj-Marin Nicoleta

 

Publicitate
Publicitate
banner we radio