
Nu mai sunt bilete pentru meciul Sepsi OSK – Voluntari de la Sfântu Gheorghe
Meciul dintre echipele Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi FC Voluntari, programat pe 19 martie în cadrul fazei play-out a Ligii 1 de fotbal, care marchează debutul echipei covăsnene pe propriul stadion, se va disputa cu casa închisă.
Conducerea clubului din Sfântu Gheorghe a menţionat miercuri, pe o pagină de socializare, că toate biletele pentru meciul cu FC Voluntari, aproximativ 4.300, au fost achiziţionate în numai o zi şi jumătate de la punerea lor în vânzare.
Pentru meciul inaugural, care va avea loc de la ora 20:45, clubul a închiriat o nocturnă mobilă.
Conducerea clubului Sepsi OSK a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că Stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe a fost omologat provizoriu pentru meciurile din Liga I de fotbal.
„Pot să spun că este o zi memorabilă pentru fotbalul din Sfântu Gheorghe şi din judeţul Covasna. (…) Împreună cu colegii mei, am muncit zi şi noapte începând din iunie anul trecut până acum şi, poate nu se vede, dar este o muncă titanică. (…) Nici ca investiţie nu a fost foarte uşor, pentru că noi nu suntem un club aşa de mare, (…) dar am apelat la sponsori şi am tras cât am putut din bugetul echipei. (…) Nu sunt sume colosale, dar este cam cât bugetul unei echipe din liga a treia, să zicem. (…) Şi, ca să punem cireaşa pe tort, putem să vă spunem că vom închiria o nocturnă mobilă şi sperăm ca împreună cu 4.500 de suporteri înflăcăraţi să avem primul meci câştigat pe stadionul nostru. (…) Nocturna mobilă o închiriem numai pentru această partidă, (…) deci, celelalte meciuri pe care le vom avea nu o să le mai jucăm în nocturnă, ci la lumina zilei”, a declarat patronul echipei Sepsi OSK, Diószegi László.
În acest campionat, Sepsi OSK şi-a disputat meciurile de pe teren propriu pe stadionul „Tineretului” din Braşov, cu excepţia celor două din 2018, care au avut loc pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti.