Ştiri

Noul regulament al școlilor a intrat luni în vigoare: telefoanele – ținute în locuri speciale, serviciul pe școală – interzis și alte schimbări mari

În timpul orelor de la şcoală, telefoanele mobile ale elevilor trebuie ținute într-un loc special, serviciul pe școală este interzis, iar copiii nu mai pot fi sancționați pentru că nu poartă uniforma. Acestea sunt doar o parte dintre noutățile introduse luni în regulamentul școlilor, conform unui act normativ publicat în Monitorul Oficial.

Este vorba, mai exact, de Ordinul Ministerului Educației nr. 3.027/2018, care a modificat luni regulamentul școlilor, după ce a fost publicat în numărul 63/2018 (Partea I) al Monitorului Oficial, conform avocatnet.ro. Principalele schimbări ce vizează copiii și părinții sunt prezentate succint în continuare.

1. În timpul orelor, telefoanele mobile trebuie ținute într-un loc special. O regulă nou-nouță ce a apărut este obligația de a ține telefoanele mobile ale elevilor în locuri special amenajate din clasă, acestea fiind setate astfel încât să nu deranjeze orele.

2. Serviciul pe școală a fost interzis, din moment ce aceasta este o măsură care limitează accesul elevilor la educație. Totodată, a fost interzisă interzicerea participării la cursuri, dar și sancționarea copiilor pentru că nu poartă uniforma la școală.

3. Părinții, obligați să însoțească la școală și preșcolarii, nu doar elevii din învățământul primar. Prevederile publicate azi de minister au completat și obligația de însoțire a copiilor la școală. Dacă până acum se făcea referire doar la elevii din învățământul primar, mai nou se face referire și la preșcolari.

4. Părinții, scutiți de obligația însoțirii dacă transportul îl asigură școala.Mai exact, părinții nu trebuie să însoțească elevii dacă transportul acestora se face cu microbuzele școlare.

5. Implicarea copiilor în strângerea sau gestionarea de fonduri a devenit abatere disciplinară.Această faptă era interzisă și până acum, însă de azi a devenit și abatere disciplinară.

6. Amenda pentru părinții care nu-și școlarizează copiii, o certitudine.Până ieri, părinții care nu asigură școlarizarea elevilor în perioada învățământului obligatoriu puteau fi amendați cu o sumă cuprinsă între 100 și 1.000 de lei. Conform noului ordin, cuvântul „poate” (fi amendat) a fost înlocuit cu cuvântul „este” (amendat).

7. Transferul elevilor de liceu este posibil și fără a se ține cont de medie.Mai precis, elevii de liceu de clasa a IX-a se pot transfera, indiferent de medie, în situații medicale excepționale. În mod obișnuit, regula este că transferul este posibil dacă media de admitere este cel puțin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se cere transferul.

8. Notele nu pot fi folosite ca mijloc de constrângere a copiilor. Rezultatele evaluărilor, indiferent că este vorba de note, calificative sau punctaj, nu pot fi folosite ca mijloc de constrângere a elevilor, se arată în noul ordin de ministru. Acestea reflectă exclusiv rezultatele învățării. Până acum, regulamentul școlilor nu conținea o asemenea prevedere.

9. Profesorii care au copii la școală nu pot să fie reprezentanți ai părinților în consiliul de administrație. Asta doar în principiu, pentru că există și o excepție: situația în care consiliul reprezentativ al părinților și asociația de părinți nu pot desemna alți reprezentanți. Aceste prevederi nu existau până ieri în regulamentul școlilor.