Ştiri

VIDEO. Noua variantă a clipului Taxi – \”Despre smerenie\”. Cu cine a fost înlocuit Grigore Leşe

Trupa Taxi a lansat miercuri, 11 mai, noua variantă a videoclipului \”Despre smerenie\”, potrivit unui anunţ făcut la ora 12:00 pe pagina oficială de Facebook, aşa cum a şi promis după retragerea clipului iniţial. Grigore Leşe a fost \”înlocuit\” de alţi 35 de artişti.

Trupa Taxi lansase videoclipul \”Despre smerenie\” pe 7 aprilie, împreună cu prietenii, printre care Andi Vasluianu, Ştefan Bănică, Andreea Esca şi alte celebrităţi din ţară, clip în cadrul căruia aceste 33 de vedete repetau pe rând versul \”Dumnezeu preferă lemnul si spaţiile mici\”.

Publicitate

Formaţia a retras videoclipul de pe Youtube în urma solicitării lui Grigore Leşe de a fi scos din videoclip.

În varianta nouă apar aceiaşi artişti (în afara lui Grigore Leşe), plus încă 35 de persoane publice, care s-au alăturat trupei în demersul lor de promovare a modestiei creştine, printre care Marian Râlea, Pavel Stratan, Cătălin Mitulescu, Carmen Tănase, Monica Davidescu, Bebe Cotimanis, Nico.

Astfel, în loc de 33 de prieteni ai formaţiei, acum videoclipul beneficiază de participarea a 67.

Autor al melodiilor şi versurilor Taxi, Dan Teodorescu spune în această piesă că a avut un vis; vis pe care îl analiza în cadrul primei variante a videoclipului împreună cu Dan Bittman, Cornel Ilie, Monica Anghel, Virgil Ianţu, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Ştefan Bănică, Robin Proca, Andi Moisescu, Dani Oţil, Paula Chirilă, Horia Moculescu, Toni Grecu, Irina-Margareta Nistor, Dan Byron, Teo Trandafir, Oreste Teodorescu, Pavel Bartoş, Ada Milea, Călin Goia, Mircea Cărtărescu, Horia Vîrlan, Guess Who, Laura Lavric, Andreea Esca, Răzvan Simion, Alexandru Andrieş, Emilia Popescu, Grigore Leşe, Mircea Baniciu, Alexandra Ungureanu, Oana Pellea, Victor Rebengiuc.

În noua varianta din care Grigore Leşe nu mai face parte, conform solicitării acestuia, versul \”Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici\” este repetat şi de Marian Râlea, Andrei Aradits, Marius Florea Vizante, Cătălin Mitulescu, Pavel Stratan, Cristian Hrubaru, Ovi, Adrian Daminescu, Alin Dincă, Radu Gheorghe, Dana Dorian, Flavius Buzilă, Ivan Patzaichin, Dan Finţescu, Tudor Ionescu, Carmen Tănase, Aurelian Temişan, Alina Manole, Nico, Marius Baţu, Mike Godoroja, Benone Sinulescu, Ada Condeescu, Cristi Greţcu, Stela Popescu, Dragoş Bucurenci, Daniel Iordachioae, Florin Ristei, Marius Manole, Monica Davidescu, Ioan Gyuri Pascu, Cosmin Vaman, Bebe Cotimanis, Mihai Petre, Kempes.

Publicitate
banner we radio