Ştiri locale

Noi PUZ-uri aprobate pentru zone de locuit pe mai multe terenuri din Sfântu Gheorghe, Coșeni și Chilieni

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat documentația pentru elaborarea Planurilor urbanistice zonale (PUZ), în vederea construirii unor case de locuit şi a unor anexe gospodăreşti pe câteva terenuri din municipiu, dar și din satele aparținătoare Coșeni și Chilieni.

Conform avizelor de oportunitate aprobate de consilierii locali, pe strada Rezervorului din Sfântu Gheorghe, mai multe terenuri care în prezent au destinația de pășune, o parte fiind în extravilanul municipiului, vor fi reglementate prin PUZ, urmând să fie transformate în „zonă de locuințe şi servicii”, cu anexe gospodărești de tip urban, zonă de circulație și spații verzi.

Construcțiile vor avea regim de înălțime P+1+M, cu sau fără subsol, și vor fi racordate la rețelele edilitare stradale existente în zonă „prin grija și pe cheltuiala beneficiarului/investitorului”.

„Se propune proiectarea unui drum de legătură între strada Rezervorului şi strada Borvíz, corelat cu PUZ Ansamblu de locuințe – str. Borvíz, aprobat prin HCL nr. 105/2008. Terenurile pe care se creează drumul vor fi dezmembrate în vederea înscrierii destinației de drum (…) Pentru transportul auto, capacitatea de transport a drumului propus, care asigură accesul în loturile propuse, va fi analizată prin PUZ, în funcție de încărcările estimate pentru autovehicule de categorie medie sau grea, după caz”, se arată în documentația aprobată de consilierii locali.

Tot la Sfântu Gheorghe dar pe strada Ciucului, pe un teren arabil în suprafață de 4667 mp, Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a dat aviz pozitiv pentru amenajarea unei zone rezidențiale cu locuințe mici individuale, cu caracter urban, de tip P, P+1 și P+2, respectiv construirea unor anexe, garaje și depozite de mici dimensiuni. Documentația îi permite investitorului, printre altele, și amenajarea de zone verzi (minimum 30% din teren), piscine și pergole.

„Construcțiile propuse se vor racorda corespunzător la rețelele edilitare publice, pentru asigurarea utilităților necesare funcțiunii propuse, prin grija şi cheltuiala beneficiarului/investitorului. Parcările necesare pentru funcțiunile propuse se vor asigura pe terenul beneficiarului şi se vor dimensiona corespunzător (…) Toate lucrările noi de infrastructură, necesare funcționării obiectivelor propuse, vor fi realizate prin grija și din fondurile beneficiarului. Pentru transportul auto, capacitatea de transport a străzii propuse va fi analizată prin PUZ. Se va obține Avizul Comisiei de Circulație pentru accesul din strada Ciucului”, se arată în documentația aprobată de consilieri.

Un alt Aviz de oportunitate pentru modificarea parțială a Planului urbanistic zonal prevede amenajarea unei zone de construcții cu destinația de case de locuit şi anexe gospodăreşti, foişoare, terase acoperite și construcții edilitare, pe un teren arabil aflat în intravilanul satului Chilieni. Planurile includ amenajarea de drumuri, parcări și spații verzi, iar accesul pietonal şi carosabil la parcele se va asigura din drumul DJ103 B, potrivit documentației.

Și la Coșeni va fi creată o nouă zonă de construcții cu destinația „case de locuit şi anexe gospodăreşti”, pe un teren arabil aflat în extravilanul localității.

„Teritoriul care urmează să fie reglementat prin PUZ: limita nordică – drum de exploatare agricolă-D526; limita sudică – Canal CN 525 şi intravilanul satului Coşeni; limita estică – drum de exploatare agricolă-D526; limita vestică – drumul E578/DN 12 (…) Terenul este situat în extravilanul localității, folosința actuală fiind aceea de teren arabil nereglementat. Funcțiunea principală propusă este: zonă de construcții cu destinația case de locuit şi anexe gospodăreşti, foişoare, terase acoperite, construcții edilitare. Funcțiuni complementare admise: anexe, garaje, depozite de mici dimensiuni, reţele tehnico-edilitare și construcții aferente acestora, zonă de spații verzi amenajate, piscine, pergole. Funcțiuni admise cu condiționări: sedii administrative nepoluante pentru birouri sau firme, magazine săteşti cu o amprentă la sol de maximum 150 mp., ateliere meșteșugărești nepoluante, cu o amprentă la sol de maximum 100 mp, negeneratoare de zgomot”, se arată în documentație.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio