Noapte de foc pentru pompierii covăsneni: două incendii produse în judeţul Covasna
Pompierii covăsneni au intervenit în ultimele 24 de ore pentru stingerea a două incendii şi acordarea primului ajutor în cazul a 3 accidente rutiere produse în judeţul Covasna. Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna a fost anunţat, cu câteva minute după miezul nopţii, despre faptul că s-a produs un incendiu la acoperișul unei societăți comerciale din localitatea Boroșneu Mare.
La localizarea şi stingerea incendiului au participat pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe, cu trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și o ambulață SMURD. Eforturile pentru lichidarea incendiului au fost mari, deoarece exista posibilitatea ca flăcările să se extindă la întreaga clădire, iar intervenția a durat aproximativ cinci ore.
În urma incendiului, a cărui cauză probabilă o reprezintă jarul sau scânteile provenite de la jarul căzut din sistemele de încălzire, a ars acoperișul clădirii confecționat din lemn cu învelitoare din țiglă, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, și s-au degradat pereții portanți și neportanți ai clădirii și bunurile materiale depozitate situate la etajul 1.
În cursul zilei de ieri, pompierii covăsneni au mai acționat și la un incendiu produs la o casă de locuit din localitatea Calnic. S-au deplasat la faţa locului două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul se manifesta în interiorul casei, pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă un scurtcircuit electric. Din fericire în urma acestui eveniment nu s -au inregistrat victime.
De asemenea, echipajele ISU au fost solicitate să intervină la 3 accidente rutiere produse pe raza localităților Sfântu Gheorghe și Cernat. În urma acestor evenimente, 13 persoane au fost evaluate de către echipajele medicale, 4 din acestea au fost transportate la spital, iar 7 au refuzat transportul. Echipajele SMURD au intervenit pentru acordarea primului-ajutor în 18 situaţii.
Foto: ISU Covasna