Ştiri locale

Motocicliștii își dau întâlnire la Sfântu Gheorghe în acest weekend

Campania „Atenție la motocicliști!” a asociației Free Adventurer Bikers, derulată anual cu scopul de a responsabiliza participanții la trafic, și pentru a reduce numărul de accidente rutiere în care sunt implicați motocicliști, a ajuns la a 6-a ediție.

Evenimentul este programat să aibă loc sâmbătă, 7 mai, începând cu ora 10:30, în parcarea fostului Hotel Bodoc din Sfântu Gheorghe, unde motocicletele vor fi expuse și vor putea fi admirate până la ora 12:00, când participanții vor porni în paradă.

Publicitate

„Punctul de plecare va fi din parcarea fostului Hotel Bodoc. Adunarea va fi de la 10:30, cu plecare spre traseul desemnat de la ora 12:00 și sosire în parcarea Casei Iris din strada Lăcrămioarei. Rugăm toți participanții să respecte regulile de circulație în timpul paradei (și nu numai…) și să circule în mod civilizat, astfel încât să putem organiza parada și în viitor. Mulțumim pentru înțelegere”, au transmis organizatorii.

Campania a fost organizată pentru prima dată în 2016, cu scopul de a le atrage atenția conducătorilor auto despre prezența și vulnerabilitatea motocicliștilor pe șosele. În 2020, pe fondul pandemiei Covid-19, evenimentul nu a putut fi organizat, fiind reluat anul trecut cu o limită de 100 de participanți.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio