Ştiri

Ministrul Educaţiei explică scenariile în funcție de care elevii se reîntorc la școală

Scenariul roșu a fost desființat prin comasare cu scenariul galben, după ce ministerele Educației și Sănătății au decis ca toți elevii de ani terminali să vină fizic la școală cu efective întregi, potrivit anunțului făcut de ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la PROTV. Acesta a mai spus că după vacanța de Paște vor reveni toți elevii fizic la cursuri în toate cele 1.731 de localități care sunt în scenariul verde.

„Sunt 1731 de localități în care rata de infectare este sub 1 la mie. În aceste localități toți elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal și copiii din grădiniță vor putea merge cu prezență fizică la școală în toate aceste 1731 de localități. În scenariul doi sunt 1.540 de localități cu rata de infectare până la trei la mie. În acest scenariu doi vor putea merge la școală cu prezență fizică toți copiii din grădinițe, toți elevii din învățământul primar și elevii din clasele terminale, plus elevii din 185 de școli cu și fără personalitate juridică, școli speciale. Deci, practic, în scenariul doi, atunci când rata de infectare este mai mult de 1 la mie, nu vor putea merge cu prezență fizică la școală din păcate elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a și elevii claselor a IX-a a X-a și a XI-a. În data de 5 mai se întorc, după scenariile deja anunțate 1 și 2, toți elevii cu excepția claselor terminale. Clasele terminale nu au avut structura anului școlar modificată și atunci se vor întoarce în data de 10 mai.

Publicitate

După data de 10 mai se vor întoarce în clase cu prezență fizică toți elevii din anii terminali, practic cele două scenarii, galben și roșu, au fost comasate într-un singur scenariu care e valabil peste rata de infectare 1 la mie”.

Reamintim că elevii din clasele terminale din învățământul gimnazial și liceal, a VIII-a și a XII-a/a XIII-a, profesional și postliceal se pot întoarce în efectiv complet, fizic, la școală, din 10 mai, indiferent de scenariul în care este localitatea. La fel și elevii cu cerințe educaționale speciale, a decis miercuri seară Comitetul Național pentru Situații de Urgență, potrivit unui comunicat emis de Guvern. Măsura va intra efectiv în vigoare după ce Ministerele Educației și Sănătății vor emite un ordin comun. Orele remediale urmează să se desfășoare și ele cu prezență fizică, indiferent de scenariul în care este localitatea.

Publicitate
Publicitate
banner we radio