Ştiri

Ministrul de Interne vrea să schimbe numele Poliției Române

Noul ministru de Interne, Marcel Vela, își dorește să schimbe numele Poliției Române în Poliția Națională pentru a exista o diferențiere de Poliția Locală, astfel încât să nu mai fie suprapuse atribuțiile agenților.

„Vreau rebranduirea Poliţiei Naţionale, care acum se numeşte Poliţia Română. Doresc s-o numim Poliţie Naţională, pentru a nu mai intra, pe acelaşi palier, în competiţie sau conflict cu Poliţia Locală. Tot respectul faţă de Poliţia Locală, am fost primar 12 ani, am construit poliţie locală în sensul că i-am găsit gardieni publici, după aceea poliţie comunitară şi poliţie locală – băieţi destoinici”, a declarat ministrul de Interne, Marcel Vela.

Publicitate

Potrivit acestuia, ar trebui o delimitare clar pentru a nu fi suprapuse atribuțiile fiecărei entități. Declarațiile au fost prezentate într-un video de reprezentanții Sindicatului Național al Agenților de Poliție.

„Cred că trebuie să clarificăm o delimitare clară între Poliţia Locală şi Poliţia Română, s-o numim Poliţie Naţională. Asta ţine de rebranduire”, a mai spus Vela.

El a declarat pentru că solicitarea a venit din partea poliţiştilor, care spun că atribuţiile şi imaginea Poliţiei Române şi ale celei Locale interferează şi îşi doresc o delimitare clară.     „Mi-au cerut poliţiştii acest lucru. Nu mi-au cerut sindicatele, eu am vorbit cu poliţiştii din stradă. În momentul de faţă, Poliţia Română şi cea Locală interferează şi ca imagine, şi ca atribuţii. Şi este normal să existe o separare instituţională. Plus că este şi pleonasm Poliţia Română, pentru că este poliţia din ţara noastră”, a declarat ministrul de Interne, citat de ziare.com.

Marcel Vela a ţinut să precizeze că schimbările vor fi făcute anul viitor şi doar după o dezbatere amplă cu poliţişti, sindicate, angajaţi din MAI şi jurnalişti. 

„Aceste schimbări se vor face anul viitor, dar va exista o dezbatere publică la care vor luă parte poliţişti, sindicate din Poliţie, angajaţi ai Ministerului de Interne, jurnalişti. Vom analiza în profunzime toate părerile, iar după aceea vom lua o decizie despre cum se va face această rebranduire”, ne-a explicat ministrul.

Publicitate
Publicitate
banner we radio