Ştiri locale

Milioane de lei investiți la Barcani pentru drumuri, educaţie şi rețele de apă şi canalizare

Comuna Barcani a câştigat proiecte în valoare de aproape 24,5 milioane de lei în cadrul programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”, pentru realizarea reţelei de apă şi canalizare, respectiv pentru lucrări de asfaltare, urmând ca în perioada următoare să fie realizate proiectele tehnice, studiile de fezabilitate şi să fie încheiate contractele de finanţare.

Pe lista de priorităţi a autorităților locale se mai află şi digitalizarea Primăriei, reabilitarea unui dispensar şi suplimentarea numărului de camere de supraveghere pe raza localităţii, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar în prezent sunt în derulare şi alte proiecte importante, o parte dintre acestea fiind finanţate de Consiliul Judeţean sau din diferite sponsorizări.

„Am primit pe Anghel Saligny finanţare pentru rețelele de apă, canalizare și pentru asfalt, undeva la 24,5 milioane de lei, urmează să scriem proiectele tehnice și studiile de fezabilitate şi să semnăm contratele de finanțare. Am mai depus și pe PNRR un proiect pentru digitalizarea Primăriei, camere de supraveghere, pentru reabilitarea unui dispensar. Mai avem proiecte finanțate de la bugetul local și cu alte fonduri, fie de la Consiliul Județean, fie din sponsorizări”, ne-a explicat primarul Pastor Nicolae.

Au fost făcute învestiții importante și în reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ din comună. Potrivit edilului, lucrările includ, printre altele, amenajarea curților, reabilitarea fațadelor clădirilor, amenajarea toaletelor și construirea unui loc de joacă pentru copii.

„Ne-am axat foarte mult în ultimul an și jumătate pe școli. În primăvară am recepționat o școală, a fost un proiect prin PNDL, noi am pus undeva la 1,6 milioane de lei și am primit vreo 1,7 milioane de la PNDL. Acum chiar arată a școală din 2022. Mai avem două școli în lucru, cu  lucrări de reabilitare interior-exterior, și tragem tare să le terminăm până pe 5 septembrie. La școala unde avem cei mai puțini copii, vreo 40, investiția este undeva la 100 de mii de lei, lucrăm în regie proprie cu angajații Primăriei. Acolo facem și un loc de joacă, amenajăm curtea, fațada, schimbăm ușile, avem și o finanțare de la Consiliul Județean și de la sponsori. La școala din satul Lădăuți cred că toată investiția ajunge la 500 de mii de lei, o asociație a obținut o finanțare şi acolo am putut să facem băile și fațada. Am mai aplicat cu un proiect la Consiliul Județean, ne-au dat și ei 75.000 de lei ca să facem și un loc de joacă pentru cei mici”, a mai spus primarul.

Potrivit acestuia, în cele 3 unități de învățământ învață în total peste 500 de elevi care, odată ce lucrările se vor încheia, vor putea învăța în condiții optime.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio