Meteo: Vremea se răceşte şi va ploua pe arii extinse în majoritatea regiunilor
Meteorologii anunţă că vremea se va menține caldă în weekend, însă începând de duminică, vremea se va răcori în toate regiunile.
Vineri: Vremea se va menține caldă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 20 și 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre 0…2 grade. Cerul va fi mai mult senin, însă dimineața și în special noaptea, în zonele joase, mai ales din sudul, estul și centrul țării, pe arii restrânse va fi ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane.
Sâmbătă: Vremea se va menține caldă. Temperaturile maxime, în scădere ușoară în regiunile din vest și nord-vest, se vor încadra între 17 grade și 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 14 grade. Cerul va fi variabil în sudul teritoriului, iar în celelalte regiuni va avea înnorări temporare și, mai ales spre seară și noaptea, pe arii restrânse va ploua slab în nord, centru și nord-est și izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană. În primele ore va mai fi ceață în zonele joase de relief din sud, centru și est.
Duminică: Vremea se va răcori în toate regiunile. Cerul va avea înnorări temporare și, mai ales spre seară și noaptea, va ploua în vest și nord-vest și pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană și în Delta Dunării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 24 de grade, iar cele minime se vor situa între 4 și 13 grade.
Luni: Vremea va fi în general închisă. Va ploua pe arii extinse în majoritatea regiunilor. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și în sud-est. Temperaturile maxime vor continua să scadă și se vor încadra, în general, între 10 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 14 grade.
Tendinţa Marţi – Vineri: Temperatura aerului va crește ușor de la o zi la alta. Îndeosebi la începutul intervalului, va mai ploua.