În judeţul Covasna există numeroase ateliere şi meşteşugari care duc tradiţia mai departe. Turtari, fierari, pictori de mobilă, olari, ţesători, sculptori în lemn, cioplitori în piatră – sunt doar câteva dintre meseriile care aici încă se mai practică. Unele ateliere pot fi vizitate de către turişti, printre ele şi fierăria lui Nagy Gyorgy din Tălişoara.
Atunci când intră în atelierul său, Nagy Gyorgy se transformă într-un magician. Jarul, care toarce mocnit, prinde a se dezmorţi însufleţit de foale, în jur tresaltă zeci de scântei, iar nicovala începe să ţipe ascuţit sub loviturile ciocanului. E un sunet pe care îl ştie din copilărie, ca o muzică fără de care nu poate trăi.
„Meseria am învăţat-o de la tatăl meu. Tata a făcut atelierul aici în curte, în jurul anilor ’72, când m-am născut eu. Era în timpul comunismului, iar tata ştia meserie, că lucrase la CAP ca fierar (…) Şi eu aşa, de când mă ţin minte, eram tot în atelier. Aşa am crescut, cu nicovala. Puneam câte o bucăţică de fier în foc şi când se încălzea, începeam să îi dau formă (…) În meseria asta îţi trebuie talent, exact ca şi la muzică”, a declarat Nagy Gyorgy, ultimul fierar autentic din regiune.
Dar nu numai forţă, talent şi pricepere îi trebuie unui fierar, ci şi bun gust, răbdare şi mai ales ştiinţa de a crea o punte autentică între prezent şi trecut.
„Haideţi să vă prezint un atelier tradiţional, să vedeţi ce face un fierar tradiţional în zilele noastre şi nu unul care lucrează cu utilaje industriale. Eu nu sunt împotriva utilajelor industriale, dar dacă vorbim despre artă şi meşteşug, atunci folosim scule tradiţionale. Asta e diferenţa! Şi după cum vedeţi, sculele mele sunt acolo, pe pereţi, aici e cleştele, iar lângă, forja şi nicovala (…) Da, e cald, mai ales atunci când afară sunt 30 de grade, iar focul arde în faţa ta la 50 de centimetri. Dar e o meserie frumoasă (…) Trebuie să ştiţi că ornamentele din fier trebuie să urmeze întotdeauna arhitectura. Dacă avem o clădire în stil baroc, atunci nu punem forme populare sau gotice. Feroneria, fierul forjat, trebuie să vină în completarea obiectului principal şi să nu concureze cu acesta (…) Ca să faci o lucrare din fier, cum e aceasta, fără nicio sudură, îţi trebuie mult timp şi răbdare. E ca şi cu femeile: îţi trebuie timp şi foarte multă răbdare”, a mai spus acesta.
Nagy Gyorgy a înfiinţat şi un mic muzeu lângă atelierul său din Tălişoara, o mărturie a unei lumi pe cale de dispariţie.
„Aşa arăta un atelier la ţară acum o sută de ani. Unii făceau obiecte decorative, cum fac şi eu, porţi, garduri, balustrade, alţii potcoveau, făceau săbii, cuţite, arme. Apoi s-au desfiinţat, au rămas doar câţiva care făceau de ce aveau nevoie comuniştii: căruţe, potcoave. Mai erau şi oameni pretenţioşi care mai comandau câte o balama frumoasă, dar, totuşi, nu era ca înainte de comunism. Înainte, când se construia o clădire, fierul forjat era status, pentru că cine avea o balustradă sau o poartă de fier forjat, ăla nu era om sărac. O uşă, când e echipată cu balamale forjate, îi dă nu numai alt aspect, ci şi rezistenţă, nu lasă uşa să coboare, nu se mişcă, nu se deformează. În partea asta a atelierului sunt colecţii strânse, obiecte pe care le comandau clienţii pe vremuri. Acolo, sus, în poza de pe perete este tata, care potcoveşte calul la începutul anilor ’70, în faţa curţii. Sub el, este o poză dintr-un atelier de fierărie din Odorheiu Secuiesc, aşa cum arăta acum o sută de ani: ucenicii în spate cu capul gol, în faţa lor, cu şapcă, sunt calfele, iar în faţă e maestrul cu pălăria, un om respectat. În ultima fotografie sunt eu, la 13-14 ani, în mijloc e tata şi ucenicul lui (…) Aţi văzut, aici pe perete sunt două diplome. După şase ani primea cineva diploma de calfă şi abia după ani de zile putea să dea examenul în faţa breslei şi putea deveni maistru. Şi diploma putea să o piardă definitiv oricând, dacă cineva punea o plângere, şi dacă era adevărată, dacă greşea o piesă sau nu o făcea corect”, a precizat fierarul din Tălişoara.
În urmă cu câţiva ani, Nagy Gyorgy a iniţiat un festival al fierarilor care a adunat la Sfântu Gheorghe zeci de meşteri din Germania, Slovacia, Austria, Rusia, Ungaria şi România şi a atras sute de oameni curioşi să vadă pe viu cum se „bate fierul cât e cald”, cum se potcovesc caii şi cum se făuresc clopotele ori lamele de cuţit.
Nagy Gyorgy şi-ar dori din toată inima să găsească un ucenic care să ducă meşteşugul acesta mai departe.
„Vă spun sincer că lucrul acesta lipseşte din viaţa mea. Am încercat, am făcut de patru ori tabere. Copiii au fost extraordinari! Nu puteţi să înţelegeţi ce mare satisfacţie a fost pentru ei când au făcut cu mâna lor obiecte frumoase. Dar asta a ţinut patru zile, cât au fost aici. Au mai venit şi alţii, tot patru zile, a fost extraordinar, dar atât. Atât. Sincer, aş fi fost foarte bucuros dacă puteam să vă spun acum că am cinci persoane care practică această meserie. Aş fi fost foarte bucuros, pentru că noi trecem, suntem oaspeţi pe acest pământ şi dacă are cine continua, atunci vom rămâne (…) Cum să zic? Trebuie şi facultate, nu sunt împotriva facultăţii, dar atâtea meserii frumoase sunt şi câtă bucurie pot ele aduce. Uitaţi, eu vorbesc despre mine: când trec prin Braşov şi în Piaţa Sfatului sunt lucrările mele acolo, sau trec prin Odorheiu Secuiesc, sau trec prin Sfântu Gheorghe şi sunt acolo, mai mare satisfacţie nu îţi trebuie”, a adăugat acesta.
Nagy Gyorgy este mereu bucuros de oaspeţi şi atunci când are timp le pregăteşte câte o gustare. Îi zice „pita fierarului” – o pâine cu slănină topită în forjă, cum n-au mai mâncat în viaţa lor.
Din fericire, în judeţul Covasna mai sunt şi alţi maeştri care duc meşteşugurile tradiţionale mai departe, unele dintre ele atât de vechi încât mulţi oameni nici nu le mai ştiu rostul şi caută explicaţii în dicţionar.
Centrul de Cultură aflat în subordinea Consiliului Judeţean Covasna a iniţiat în urmă cu câţiva ani un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin care a identificat 442 de meşteri şi 55 de meşteşuguri tradiţionale care încă se mai păstrează în această zonă. Acestea pot fi redescoperite pe site-urile folktrades.ro şi mestersegek.ro, unde există şi o arhivă cu filme documentare despre meşteşugurile tradiţionale, dar şi pe site-ul Visit Covasna.
Foto: Oana Mălina Negrea
