
Memoriul Astrei de la meciul cu Sepsi OSK, respins de Comisia de Disciplină a FRF
Comisia de Disciplină a FRF a respins miercuri memoriul depus de Astra, după meciul cu Sepsi OSK. Giurgiuvenii reclamaseră faptul că, în ciuda faptului că nocturna s-a stins de două ori, arbitrul George Rădulescu nu a decis suspendarea partidei. După această decizie, trupa antrenată de Edi Iordănescu va depune recurs şi, dacă şi de această dată răspunsul va fi negativ, Astra va merge la TAS, informeaza digisport.ro. Scorul partidei rămâne, cel puţin pentru moment, cel stabilit pe teren, 0-0.
Conform regulamentului, după prima pană de curent, arbitrul poate întrerupe meciul maximum 60 de minute, tocmai pentru ca organizatorii să rezolve problemele. Însă, dacă se mai întâmplă să mai apară şi o a doua pană de curent, cum s-a petrecut în acest caz, atunci meciul trebuie suspendat.
Meciul dintre Sepsi OSK si Astra a fost al doilea consecutiv de pe Stadionul Tineretului din Braşov, când au fost probleme cu nocturna. Şi la meciul cu FCSB, scor 0-4, când de asemenea au fost gazde, oficialii celor de la Sepsi au avut emoţii, dar înainte de startul partidei. Atunci, în timp ce echipele se aflau la încălzire, nocturna s-a stins de tot, dar a revenit la normal după câteva minute de beznă.