Sport

Meciuri foarte bune pentru junioarele 1 ale Sepsi-SIC în turul Grupelor Valoare

Junioarele 1 de la Sepsi SIC Sfântu Gheorghe (U19) au reușit un turneu foarte bun la Râmnicu Vâlcea, în turul Grupelor Valoare (playoff) din Campionatul Național.

În Sala Traian, handbalistele în alb-verde au învins cu 29-22 pe Energetic Râmnicu Vâlcea și cu 37-22 pe Unirea Dobroești, pierzând la limită duelul împotriva Chimiei Râmnicu Vâlcea (25-26), o partidă la capătul căreia impresia generală a fost că ar fi meritat cel puțin un rezultat de egalitate.

Publicitate

„A fost un turneu bun ca evoluție a echipei, urmare a determinării și a modului în care s-au pregătit fetele în ultimele săptămâni. Deși am avut două jucătoare accidentate, care ne-ar fi fost de mare folos în «luptele» din teren, am reușit să pregătim foarte bine acest turneu și să avem o exprimare în creștere de la meci la meci. Sunt mulțumită de evoluția fetelor noastre, inclusiv în ultimul meci, în care, cred, după cursul jocului, că ar fi fost mult mai echitabil și am fi meritat cel puțin un rezultat de egalitate. Felicit toate jucătoarele pentru felul în care au luptat și pentru determinarea avută în teren, dar trebuie să muncim, să credem și să luptăm în continuare pentru a ne îndeplini obiectivul!”, a declarat Gabriela Artene, antrenoarea echipei de junioare 1 a Sepsi SIC.

Returul Grupelor Valoare și implicit calificarea în turneul final al Campionatului Național (Final 8) se vor juca în perioada 23-25 aprilie.

„Un turneu desfășurat pe parcursul a trei zile, cu jocuri de calitate și echipe pregătite tehnic și fizic pentru acest nivel al competiției. Am avut două victorii și un meci pierdut la limită, sunt mulțumit de atitudinea și determinarea sportivelor noastre, de modul cum s-au pregătit pentru acest turneu și cum au abordat fiecare joc in parte. Din păcate, nu ne întoarcem acasă cu trei victorii, probabil modul în care am pierdut jocul cu Chimia ne va ambiționa și mai mult să ne atingem obiectivele propuse. Am încredere totală în aceste sportive și sunt convins că vom ajunge unde ne dorim. Felicitari! ”, a precizat și coordonatorul secției de handbal a clubului, Sorin Popica. 

Publicitate
Publicitate
banner we radio