Sport, Ştiri locale

Maria Raluca Artene şi Barabás András sunt câștigătorii Cupei Sprint la înot

Asociaţia Club Sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe a organizat sâmbătă cea de-a IX-a ediţie a concursului de înot Cupa Sprint 2019, la baza de înot şi recreere Sepsi Rekreativ.

Cupa Sprint Sfântu Gheorghe este cea mai importantă competiție de înot din județ, unde au luat startul într-o singură reuniune 117 sportivi, de la mai multe cluburi de înot din ţară: A.C.S. Total Sport Art Pitești, A.C.S. „4 Seasons” Miercurea Ciuc, C.S. Hyperion Braşov, C.S. Nellmar Brașov, C.S. Speeding Moinești, C.S. Swim To Perfection Miercurea Ciuc, L.P.S. Bacău, Școala Română de Înot București și A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe.

Deși competiția a fost acerbă, emoțiile mari și presiunea puternică, sportivii din Sfântu Gheorghe, de la clubul gazdă, au reușit să se mobilizeze și să obțină rezultate notabile, atât prin locurile obținute în clasamentul pe probe, cât și prin timpii obținuți, dând speranțe în viitor cu privirea la obținerea de rezultate foarte bune și la campionatele naționale de înot, care urmează să aibă loc în perioada imediat următoare.

Astfel, înotătorii de la Clubul Sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe au obținut următoarele rezultate:

Locul I

Barabás András (2003) – 50m liber 24”70 (record al competiției), 50m bras 32”10, 50m spate 30”05, 50m fluture 27”39 (record al competiției) și 100m mixt 1’03”94 (record al competiției);

Maria Raluca Artene (2003) – 50m liber 29”30 (record al competiției), 50m spate 31”10 (record al competiției), 50m fluture 33”31 și 100m mixt 1’14”77 (record al competiției);

Váncsa Fruzsina-Ilka (2010) – 50m spate 43”34.

Locul II

Maria Anastasia Subţirelu (2013) – 50m liber 1’26”10 și 50m spate 1’16”09;

Váncsa Fruzsina-Ilka (2010) – 50m liber 38”00;

Becze Zétény Benedek (2004) – 50m liber 27”89, 50m bras 37”88 și 50m spate 31”56;

Maria Raluca Artene (2003) – 50m bras 41”09.

Locul III

Váncsa Fruzsina-Ilka (2010) – 50m bras 50”60;

Teodora Claudia Ghican (2010) – 50m spate 48”12.

Celor mai buni sportivi ai acestei ediţii li s-a înmânat trofeul Cupa Sprint – conform celui mai bun punctaj FINA realizat, sportivii fiind premiaţi de multiplul medaliat european şi mondial, Dragoş Coman.

Trofeul Cupa Sprint le-a revenit sportivilor Barabás András (2003) cu performanţa obţinută la proba 50m. liber cu timpul 24”70 – 555 puncte FINA – la masculin și Maria Raluca Artene (2003) cu performanţa obţinută la proba 50m. spate cu timpul 31”10 – 564 puncte FINA – la feminin, ambii sportivi ai A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe.

Gazda evenimentului a fost antrenorul senior Ciprian Grosu, care a ținut să mulțumească tuturor oamenilor care iubesc înotul și au dorit să le fie alături: „Țin să le mulțumesc tuturor celor care ne-au onorat cu prezența, care ne sunt alături în drumul nostru spre performanță: antrenorilor, sportivilor și părinților.”

banner we radio