Magazinele, obligate să acorde clienților, la cerere, până la 200 de lei
Sistemul prin care un magazin va fi obligat să acorde, la cerere, clienților care nu au bani cash asupra lor, și știu că vor avea nevoie ulterior de numerar, până la 200 de lei bani lichizi, a fost aprobat, marți, de către deputați și urmează să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis, astfel încât sistemul să fie aplicat din 20 mai, potrivit profit.ro.
În forma aprobată, documentul stabilește că persoanele juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul si care au încheiat cu emitenții cardurilor un contract cu clauză privind acceptarea serviciului de acordare de avansuri de numerar sunt obligate să acorde avansuri, pe toată perioada de valabilitate a contractului. Acestea vor afișa la loc vizibil semnul privind acordarea acestui serviciu, precum si informații privind costurile serviciului.
Avansul va fi evidențiat distinct pe bonul fiscal și nu poate depăși 200 de lei. Tranzacțiile privind avansul în numerar vor fi asimilate retragerii de numerar din bancomat, iar comisioanele aferente tranzacțiilor vor fi stabilite conform contractelor în vigoare între părți.
Refuzul de a acorda avansul va atrage magazinului o amendă cuprinsă între 20.000 de lei și 50.000 de lei.
Comercianții vor putea percepe de la titularul cardului o sumă de până la 1% din valoarea avansului acordat.
La rândul lor, băncile acceptante de carduri sunt obligate, la solicitarea comercianților, în baza contractelor încheiate în acest scop, să instaleze terminale de plată la toate locurile de vânzare ale acestora, în termen de maximum 30 de zile de la formularea solicitării.