Ştiri locale

Magazin din Sfântu Gheorghe, amendat de Protecţia Consumatorilor cu 40.000 lei pentru practici comerciale incorecte

Un magazin din municipiul Sfântu Gheorghe, care comercializează îmbrăcăminte şi accesorii, a fost amendat cu suma de 40.000 lei de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Covasna, pentru practici comerciale incorecte.

Şeful CJPC Covasna, Mircea Diacon, a precizat că unitatea comercială nu a respectat regulile de fixare şi publicitate a preţurilor pentru unele produse textile, la care erau menţionate reduceri cuprinse între 50 şi 70%.

„SC Montecristo Retail Ro SRL, magazinul ‘Kenvelo’ din municipiul Sfântu Gheorghe, a fost sancţionat contravenţional cu amenda în sumă de 40.000 lei care se va achita integral, pentru practici comerciale incorecte/înşelătoare şi propunerea pentru emitere Decizie încetare a practicilor comerciale incorecte pentru abaterile constatate, respectiv nu a respectat regulile de fixare şi publicitate a preţurilor pentru unele produse textile (reduceri de 50%-70%). Orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse sau servicii identice. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 zile înainte de data aplicării preţului redus”, a menţionat Mircea Diacon, într-o postare pe pagina de Facebook Protecţia Consumatorilor Covasna.

Luna trecută, CJPC Covasna a sancţionat mai multe magazine de retail din Sfântu Gheorghe, printre care şi un supermarket, pentru practici comerciale incorecte, valoarea totală a amenzilor cifrându-se la 330.000 de lei.

Comisarii aflaţi în control au constatat că, în cazul unor produse textile, respectiv şosete, compoziţia fibroasă nu corespundea cu inscripţia de pe etichetă.

„Kaufland România SCS a fost amendată cu 50.000 lei pentru produsul Şosete ‘Town Land’ – China, LC Waikiki Retail Ro SRL amendă 50.000 lei pentru produsul Şosete sport ‘LC W Geen 5’ – Turcia, Deichmann SRL amendă 50.000 lei pentru produsul Şosete femei ‘Cosy Nature’ – Turcia, Tom Tailor Retail Ro SRL amendă 40.000 lei pentru produsul Şosete femei ‘Tom Tailor’ – EU, Sport Vision Trading SRL amendă 50.000 lei, pentru produsul Şosete ‘Ellene’ – EU, Pepco Retail SRL amendă 50.000 lei pentru produsul Set cârpe bucătărie – India, Ny’er România SRL amendă 40.000 lei pentru produsul Şosete invizibile ‘Accessories’ Turcia”, a precizat şeful CJPC Covasna.

Magazinul Kaufland din Sfântu Gheorghe a fost amendat şi luna aceasta cu 55.000 de lei după ce echipa aflată în control a găsit produse cu termenul de valabilitate depăşit expuse în vitrina asistată, lipsă la gramaj la unele produse preambalate, precum şi legume şi fructe improprii pentru consum.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio