Madonna sparge 51.000.000 $ pe casa lui Lady Di
Impunătoarea vilă din Spania, unde regretata prinţesă Diana îşi petrecerea verile, a fost scoasă la vânzare la suma de 51.000.000 de dolari, iar Madonna e gata să scoată banii din cont.
Vila de lux din Spania, supranumită Castelul Mallorcan, unde frumoasa Lady Di îşi petrecea vacanţele de vară, a fost recent scoasă la vânzare de actualul proprietar. Însă, în ciuda preţului exorbitant de 51.000.000 de dolari, “regina muzicii pop”, Madonna, a pus deja ochii pe ea şi şi-a exprimat dorinţa de a o cumpăra.
Vila dispune de o peşteră privată
Spectaculoasa locuinţă situată în The Puerto de Andratx, cea mai scumpă zonă din Mallorca, Spania, are o privelişte de vis şi este dotată cu saună, o piscină enormă cu terase imense, sală de fitness, grădini impresionante, sală de jocuri, o cameră cu pian, case de oaspeţi. De asemenea, dispune de un ponton de 30 de metri pentru iahturi şi o peşteră privată.