Ştiri locale

Luni e Ziua Porţilor Deschise la Vânătorii de Munte din Sfântu Gheorghe

Luni, 24 octombrie 2016, între orele 09.30 – 14.30, Unitățile Militare din Garnizoana Sfântu Gheorghe organizează Ziua Porților Deschise, activitate găzduită de Batalionul 22 VM „Cireșoaia”, din strada Armata Română, nr. 33-35.

Acest eveniment este destinat tuturor celor interesaţi să ne vadă la noi „acasă”. Prin această acţiune dorim să dăm posibilitatea celor interesați de a fi informaţi cu privire la cine suntem și ce facem, de a ne cunoaşte în mod direct la noi acasă. Cu acest prilej vor fi organizate standuri de prezentare a tehnicii militare şi a armamentului uşor de infanterie din dotare; stand de prezentare a materialelor şi tehnicii de alpinism, specifice vânătorilor de munte; stand de prezentare a tehnicii de comunicaţii; stand de prezentare a profesiei militare şi a ofertelor educaţionale ale Ministerului Apărării Naţionale pentru unităţile de învăţământ militar liceal, postliceal şi universitar; prezentarea unor exerciţii demonstrative.

Publicitate

De asemenea, marți, 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, între orele 12.30 – 13.30, va avea loc o Ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane la Monumentul Ostașului Român din municipiul Sfântu Gheorghe.

Comandantul Centrului Militar Judeţean Covasna

Colonel Gheorghe Lupu

Publicitate
Publicitate
Publicitate
banner we radio