Ştiri locale

Lucrările la şoseaua ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe sunt în grafic

Lucrările la viitoarea şosea ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe sunt în grafic, a anunţat primarul Antal Arpad.

„Şoseaua ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe începe să prindă un contur din ce în ce mai vizibil, lucrările fiind în grafic. Aceasta va scoate traficul greu din oraş şi va reduce poluarea şi aglomeraţia din zona urbană”, a scris primarul Antal Arpad, pe pagina sa de Facebook.
Viitoarea şosea ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe va avea o lungime de 11,56 kilometri, cu câte o bandă de 3,5 metri lăţime pe fiecare sens, şi va fi realizată din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, investiţia cifrându-se la circa 300 de milioane de lei.

Centura ocolitoare se va desprinde din DN12, Braşov-Miercurea Ciuc, înainte de localitatea Coşeni şi va reintra pe acest drum în partea de nord a municipiului, la ieşirea spre Miercurea Ciuc, după ce va ocoli localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe. Vor fi realizate, de asemenea, 4 intersecţii giratorii şi trei pasaje peste calea ferată şi peste Râul Olt.

Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), viitorul drum de centură va contribui la reducerea timpului de tranzit prin municipiul Sfântu Gheorghe, la îmbunătăţirea condiţiilor de transport, la sporirea gradului de siguranţă a traficului şi la îmbunătăţirea mediului şi calităţii vieţii.

„Scopul investiţiei este de a degreva de trafic intravilanul localităţii Sfântu Gheorghe. Această degrevare de trafic va conduce inclusiv la reducerea numărului de accidente prin preluarea unei părţi semnificative din traficul de tranzit, dar şi la scăderea emisiilor poluante din localitate şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, îmbunătăţirea confortului participanţilor la trafic, precum şi la îmbunătăţirea legăturilor între diferite localităţi din zonă prin reducerea timpului de călătorie ca urmare a creşterii vitezei de deplasare”, menţionează reprezentanţii CNAIR, pe site-ul instituţiei.

(Agerpres)

Sursa foto AICI.

Publicitate
banner we radio