Ştiri locale

Lucrările la rețeaua de apă și canalizare din comuna Valea Mare „încep să prindă contur”

Lucrările de realizare a rețelei de alimentare cu apă potabilă și de înființare a rețelei de canalizare din comuna Valea Mare, demarate în urmă cu aproape un an, avansează bine, o parte fiind deja finalizate, astfel că autoritățile locale lucrează deja la refacerea unora dintre drumuri.

Într-o postare pe Facebook, primarul Bogdan Ștefan Marin a transmis că, în curând, instituția pe care o conduce va demara procedura de licitație pentru asfaltarea tuturor străzilor din comună.

„Lucrările avansează. Proiectele noastre încep să prindă contur. Știm că a fost și este greu – deranj, noroi, disconfort – dar, din păcate, fără aceste lucrări nu putem merge mai departe (…) De săptămâna viitoare vom începe lucrările pe strada Braniște II, ulterior vor urma străzile Miorița și Lungă, iar în final drumul județean 121A, unde lucrările se vor efectua pe o bandă de circulație, cu refacere, bineînțeles. Vești bune: refacem drumurile. Intervenim pe străzile unde lucrările sunt finalizate și necesită reparații (…) Și mai multe vești bune: în scurt timp demarăm procedura de licitație pentru asfaltarea tuturor străzilor din comună, din acest motiv nu putem face mari investiții în reparații, ci doar strictul necesar pentru a se putea circula în condiții decente. Dacă aveți întrebări, observații sau întâmpinați probleme legate de lucrări, vă rugăm să ni le semnalați, să aflăm de la dumneavoastră orice inconvenient sau nevoie de ajutor, iar noi, ca instituție, alături de constructor, suntem deschiși să găsim soluții și să rezolvăm problemele în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere. Facem eforturi pentru a finaliza cât mai repede aceste lucrări importante și a aduce confortul mult dorit, la noi acasă”, a transmis primarul Bogdan Ștefan Marin.

Potrivit edilului, în prezent, două echipe lucrează la rețeaua de canalizare pe străzile Ulves și Dumucus, iar o alta lucrează la refacerea drumurilor.

Amintim că atât proiectul pentru înființarea sistemului de canalizare, în valoare de peste 12,8 milioane de lei, cât și cel pentru realizarea rețelei de alimentare cu apă potabilă, în valoare de peste 7.2 milioane de lei, au fost câștigate în 2022 și sunt finanțate prin programul național „Anghel Saligny”.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio