Ştiri locale

Lucrările de exploatare a unei păduri de lângă Sfântu Gheorghe, oprite la presiunea cetăţenilor

Lucrările de exploatare a unei păduri aflate în proprietatea municipiului Sfântu Gheorghe, oprite în primăvară, nu vor fi reluate în această toamnă din cauza presiunilor mai multor cetăţeni, deşi există toate avizele necesare pentru rărirea copacilor, au declarat marţi, reprezentanţii Primăriei.

Administratorul public al municipiului Sfântu Gheorghe, Czimbalmos Csaba, a declarat că reclamaţia a fost semnată de aproximativ 200 de persoane, care s-au opus tăierilor din diverse motive, inclusiv sentimentale.

Publicitate

Acesta a ţinut să puncteze că lucrările au fost făcute în mod legal, pe baza unui amenajament silvic, dar, cel puţin deocamdată, nu vor fi reluate.

„Asta a fost problema, că acum se va goli şi ce se va întâmpla cu acest deal mult iubit de cei din Cartierul Simeria. Lucrările au început în primăvară şi s-au făcut, conform acelui proiect, nişte lucrări de rărire, dar la cererea mai multor persoane care au depus nişte semnături, o reclamaţie, exploatarea acestui deal nu o să mai continue deocamdată. Ar mai trebui tăiaţi încă aproximativ 20% din ceea ce se vede aici, dar în rest nu se va mai tăia. Conducerea unui oraş trebuie să ţină cont şi de aceste lucruri. Adevărul este că în 2014, când s-a aprobat acest proiect de 10 ani, nu s-a ţinut cont, nu ne-am gândit că un deal sau o mică porţiune de pădure poate să aibă aşa o importanţă sufletească deosebită. În acest caz, având în vedere această observaţie făcută de mulţi locatari, am oprit tăierile pe acest versant. Eu mă tem ca nu cumva să fie un precedent”, a declarat Czimbalmos Csaba.

Şeful Ocolului Silvic Hatod, Szekely Laszlo, a declarat că este pentru prima dată când se confruntă cu o astfel de situaţie.

„Am avut aici un fel de opoziţie din partea locuitorilor, mai ales din cartierul Simeria, care s-au speriat că acum o să exploatăm toţi arborii de aici. Am încercat să le explicăm că orice suprafaţă de fond forestier se administrează şi se gospodăreşte conform amenajamentului silvic în România, care este aprobat, în cazul de faţă, de Ministerul Apelor şi Pădurilor şi se elaborează pe timp de 10 ani. Cu această ocazie se stabileşte aşa-zisa posibilitate de tăiere pe timp de 10 ani, se stabileşte modul de tăiere, ce cantitate se poate scoate din această suprafaţă ca să lase loc arboretului tânăr. Deci, deocamdată nu se mai exploatează, nu mai lucrăm deloc, ne oprim din cauza asta emoţională, ne-a oprit proprietarul, municipiul Sfântu Gheorghe, ca să fie pace”, a declarat Szekely Laszlo.

(Agerpres)

Foto: covasnamedia

Publicitate
banner we radio