Ştiri locale

Lucrările de construcţie la centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe încep în acest an

Lucrările de construcţie a viitoarei centuri ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, care va avea o lungime de aproape 11,5 kilometri, vor începe în acest an, a anunţat, miercuri, primarul Antal Arpad.

Potrivit acestuia, investiţia se va cifra la aproape 70 de milioane de euro.

Publicitate

“Anul acesta vor începe lucrările la cea mai mare lucrare de infrastructură a municipiului Sfântu Gheorghe, şi anume, începe construcţia centurii ocolitoare a municipiului. Este o investiţie de aproape 70 de milioane de euro, care este foarte importantă, pentru că va devia tranzitul, va scoate traficul greu din oraş şi asta va însemna să avem un oraş mai curat şi mai sigur din multe puncte de vedere”, a declarat Antal Arpad în cadrul unei conferinţe de presă.

Viitoarea centură ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe va fi realizată din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Aceasta ar urma să se desprindă din DN12, care vine dinspre Braşov, înainte de localitatea Coşeni şi să reintre pe acest drum în partea de nord, spre Miercurea Ciuc, după ce va ocoli localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe.

Conform reprezentanţilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, viitorul drum de centură va contribui la reducerea timpului de călătorie de tranzit prin municipiul Sfântu Gheorghe, la îmbunătăţirea condiţiilor de transport pentru bunuri şi călători, la sporirea gradului de siguranţă a traficului şi îmbunătăţirea mediului şi calităţii vieţii.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio