Info Trafic, Ştiri locale

A lovit un indicator și a rupt doi arbuști la Târgu Secuiesc după care a plecat de la fața locului

La Târgu Secuiesc, un bărbat care a condus un autoturism fără a avea permis, a pierdut controlul pe strada Petőfi Sándor din oraș și a pătruns pe spațiul verde ce delimitează carosabilul de trotuar. Acesta a lovit un indicator rutier și a rupt doi arbuști ornamentali după care a plecat de la fața locului.

În urma investigațiilor făcute de polițiști, în scurt timp a fost identificată, atât mașina implicată, cât și persoana care s-a aflat la volan, iar din verificări s-a stabilit că bărbatul în cauză nu avea permis de conducere.

Publicitate

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis. Proprietarul mașinii, întrucât aceasta aparținea altcuiva decât cel care a condus, este și el cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui auovehicul, pentru a fi condus pe drumurile publice, unei persoane care nu deține permis.

Polițiștii atrag din nou atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă, în trafic, șoferii băuți sau cei care nu au permis. Nu conduceți dacă ați consumat alcool! Acesta afectează viteza de reacție și coordonarea, iar astfel vă puneți în pericol propria viață și sunteți o amenințare și pentru alți participanți la trafic.

Persoanele care nu dețin permis de conducere reprezintă o altă categorie de șoferi periculoși. Aceștia nu au experiența necesară conducerii unui autovehicul pe drumurile publice și nici cunoștințele privind regulile de circulație care se dobândesc în urma pregătirii și promovării examenului pentru obținerea permisului de conducere. Cei care conduc fără permis circulă ”după ureche” și reprezintă un real pericol în trafic.

Astfel, le recomandăm cetățenilor, pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, să nu conducă dacă au consumat băuturi alcoolice. De asemenea, le recomandăm proprietarilor sau posesorilor de autovehicule, să nu le încredințeze pentru a fi conduse unor persoane despre care cunosc faptul că nu dețin un permis de conducere valabil pentru categoria din care face parte autovehiculul respectiv. Fapta constituie infracțiune!

Cei care doresc să conducă autovehicule trebuie să urmeze cursurile unei școli de șoferi, unde acumulează bagajul de cunoștințe privind normele de circulație, iar deprinderile practice necesare se dobândesc în urma orelor de conducere desfășurate sub supravegherea și îndrumarea unui instructor autorizat.

(IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio