Locuitorii din Târgu Secuiesc pot solicita până pe 20 decembrie carduri pentru familiile numeroase
Programul multianual de sprijinire a familiilor cu mulți copii, pe care Primăria municipiului Târgu Secuiesc l-a lansat în 2021, continuă. Autoritățile locale au transmis, marți, că termenul limită pentru depunerea cererilor pentru anul în curs este 20 decembrie, ora 13:00, iar solicitanții trebuie să îndeplinească o serie de criterii.
Persoanele sau familiile care au în întreținere minimum trei copii pot beneficia de o serie de facilități, cum ar fi abonamente gratuite în parcările publice sau reduceri la serviciile, programele și activitățile culturale organizate de instituțiile aflate în subordinea Primăriei.
Conform regulamentului, familiile care au intrat în posesia cardului în cursul anului trecut, dar care între timp au adăugat un nou membru familiei, trebuie să depună actele doveditoare privind venitul impozabil realizat, precum și o adeverință din partea unităţii de învăţământ privind situaţia absenţelor copiilor (adeverință privind înscrierea la grădiniță, în cazul preșcolarilor), și dovada achitării obligațiilor fiscale către Biroul de Taxe și Impozite.
Facilităţile se acordă cu condiţia ca familia să aibă domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul administrativ al municipiului Târgu Secuiesc, cel puţin unul dintre părinţii sau dintre persoanele care au în întreţinere copiii să realizeze venituri impozabile, indiferent de sursa de venit și să nu aibă datorii la bugetul local, iar copiii să fie înscrişi la o unitate de învăţământ şi să nu aibă mai mult de 20 absenţe nemotivate pe an, cu excepţia celor înscrişi la grădiniţe.
Beneficiarii primesc abonament gratuit cu valabilitate de un an pentru parcările publice, respectiv pentru cele rezidenţiale aflate în administrarea Consiliului Local Târgu Secuiesc, dacă în momentul cererii există locuri libere în zona în care solicitanții au domiciliul.
Totodată, li se acordă de reduceri de 50% atât la abonamentele pentru programele culturale organizate de Casa de Cultură „Vigadó” și Teatrul Orășenesc „Udvartér Teátrum”, cât și la patinoarul artificial „Deme László”, sau la celelalte baze sportive administrate de Municipalitate. Beneficiarii trebuie să facă anual demersuri pentru reînnoirea acestor carduri.
Amintim că autoritățile locale din Sfântu Gheorghe au lansat, în 2019, un program similar prin care familiile cu mai mult de trei copii pot beneficia de parcări gratuite şi reduceri la teatru, cinema, patinoar, piscină, ştrand, la pârtia de schi şi la bazele de agrement, pe baza unor carduri eliberate de Primărie.
(Ioana Ardeleanu)