Ştiri locale

Locuitorii din Sfântu Gheorghe invitați să participe joi la workshop-ul „Ești ceea ce mănânci”

Locuitorii din Sfântu Gheorghe care doresc să își îmbunătățească stilul de viață prin alimentație și sport, sunt invitați să participe joi, 25 mai, începând cu ora 18:00, la workshop-ul „Ești ceea ce mănânci”, susținut de biologul și nutriționistul Éva Bicsok, în cadrul provocării „Mișcare pentru sănătate”, lansată de Asociația Fitness Tribe Sfântu Gheorghe.

Prezentarea, care va fi susținută la Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” din Sfântu Gheorghe, este a treia dintr-o serie de patru workshop-uri, menite să îi pregătească atât pe pasionații de mișcare, cât și pe cei care doresc să facă o schimbare radicală în stilul de viață, prin formarea unor obiceiuri sănătoase, să participe ulterior la o provocare de 6, 12 sau 24 de ore de mișcare continuă.

Publicitate

„Această prezentare, la fel ca cele anterioare, poate aduce ceva nou pentru fiecare persoană, nu doar pentru cei care practică sport activ, ci pentru oricine este interesat de subiectele relevante. Astfel, dacă chiar și o singură persoană simte motivație pentru a adopta un stil de viață mai sănătos prin intermediul seriei noastre, atunci putem spune cu inima și sufletul că misiunea noastră este un succes. Și dacă unii dintre voi se înscriu și pentru evenimentul nostru de vârf din seria de programe (căruia i-am prelungit termenul limită), maratonul de 24 de ore, atunci cu adevărat acest proiect este dedicat vouă. Fiți pregătiți cu întrebări, dar cu siguranță veți descoperi și noi perspective prin intermediul Évei, iar după prezentare nu veți mai privi farfuria în același mod ca înainte”, transmit membrii Asociației Fitness Tribe.

Provocarea „Mișcare pentru sănătate” a fost lansat de asociația Fitness Tribe la începutul lunii mai și presupune, pentru început, parcurgerea unui plan de antrenament și participarea la 4 workshop-uri pe diferite teme legate de sport.

La finalul programului vor putea fi formate echipe de câte 6 persoane, grupurile țintă fiind liceenii, angajatorii din mediul public sau privat, respectiv sportivii amatori, care se vor putea înscrie în provocarea de 6, 12 sau 24 de ore de mișcare continuă, timp în care cel puțin un membru va trebui să alerge sau să meargă pe pista de alergare a Stadionului Municipal, fără întrerupere.

Provocarea va avea loc în data de 17 iunie, termenul limită pentru înscriere fiind 10 iunie. Persoanele interesate se pot înscrie gratuit, completând formularul bilingv disponibil AICI. După înregistrare, echipele vor primi prin e-mail de confirmare, care va conține două planuri de antrenament întocmite pentru începători.

Programul a fost declarat câștigător în cadrul concursului de proiecte sportive derulat de Primăria Sfântu Gheorghe, obținând o finanțare în valoare de 6.000 de lei pentru organizarea evenimentului.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio