Sport, Ştiri locale, Video

LIVE VIDEO. Sepsi OSK joacă la Dinamo ultimul meci din acest sezon

Sepsi OSK joacă vineri seară ultimul meci din acest sezon al Ligii 1 de fotbal. A fost un sezon excelent pentru echipa din Sfântu Gheorghe la prima participare în Liga 1.

Obiectivul de a rămâne în prima ligă a fost atins încă cu trei etape înainte de finalul sezonului, astfel că ultimele două partide n-au fost dintre cele mai reuşite pentru echipa antrenată de Eugen Neagoe: 1-1 la Mediaş, 0-1 acasă cu Botoşani.

De Ziua Copilului, Florin Bratu bagă bătrânii pe teren. Antrenorul are mai mulţi absenţi pentru ultimul duel al anului, cu Sepsi, şi s-a gândit că el şi Ionel Dănciulescu ar putea rezolva repede meciul.

„Eu mă menţim bine. Dacă e ceva, intrăm, ce să facem? Acolo, în careul de 16 metri, s-ar putea să fac faţă. Danciu e în formă de cozonac”, a spus Bratu, la o conferinţă de presă.

Romera, Maric, Penedo şi Katsikas n-au semnat încă prelungirea contractelor şi nu vor putea evolua.

În tur, Sepsi a învins cu 2-0, iar Eugen Neagoe promite victoria şi în Ștefan cel Mare.

„Am dovedit că putem câştiga împotriva oricărei echipe şi putem să o facem şi vineri seara, chiar dacă jucăm la Bucureşti, contra celor de la Dinamo”, a comentat Neagoe.

„Câinii” sunt primii în clasament, cu 53 de puncte și au 16 puncte peste FC Botoșani, care va termina sezonul pe locul 2 în play-out, indiferent de rezultatele din ultima etapă.

Sepsi OSK e și ea salvată de la retrogradare, iar în acest moment ocupă locul 3, cu 33 de puncte, cu 3 peste Gaz Metan și Concordia Chiajna.

Primul 11 trimis în teren de Eugen Neagoe: Niczuly – Dalmau, Viera, Ghinga, Sato – Petrovikj, Gorrin – Tandia, Ross, Hamed – Simonovski

Partida dintre cele două va începe la ora 20:45, în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport, Look TV sau online pe linkurile de mai jos:

 

banner we radio