
Liceul de Arte „Plugor Sándor” a lansat înscrierile la primul concurs de interpretare vocală din județul Covasna
Liceul de Arte „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe va organiza în luna martie, în premieră pentru județul Covasna, un concurs de interpretare vocală la care sunt așteptați să se înscrie elevii de gimnaziu și liceu, indiferent dacă studiază sau nu muzica într-un liceu de arte.
Concursul județean de canto se va desfășura în trei categorii, respectiv muzică clasică, muzică ușoară/pop/jazz și muzică tradițională/populară. Conform regulamentului de concurs, înscrierile se derulează până pe 10 martie iar prima etapă constă în trimiterea unor înregistrări audio-video cu un moment muzical, împreună cu fișa de înscriere, la adresa de e-mail: info@liceuldearteplugorsandor.ro.
Elevii calificați în etapa a doua vor fi înștiințați prin e-mail până pe 17 martie, urmând să participe la o preselecție. Concursul se va derula în sala festivă a Liceului de Arte ,,Plugor Sándor”, în data de 22 martie, de la ora 10:00, deschiderea festivă fiind programată la ora 09:30. Un juriu, format din profesori de canto ai unității de învățământ și invitați ai altor licee de artă din țară, va puncta momentele concurenților, cele mai reușite momente urmând să fie premiate în aceeași zi.
„Pentru prima dată va avea loc un concurs de interpretare vocală în județul Covasna, în organizarea Liceului de Arte Plugor Sándor din Sfântu Gheorghe. Concursul va fi organizat pentru elevii de gimnaziu și de liceu, în categoriile: canto clasic, muzică ușoară/jazz și muzică tradițională. Dacă îți place să cânți și vrei să participi la concursul nostru, te așteptăm cu mare drag”, transmit organizatorii.
Organizatorii vor acordă premiile I, II și III pentru fiecare grupă în parte, dar și mențiuni și premii speciale, iar juriul va acorda și trofeul ,,Bel canto”. Conform organizatorilor, fiecare elev participant și fiecare cadru didactic pregătitor vor primi câte o diplomă de participare.
Rezultatele calificării în faza fizică a concursului vor fi disponibile pe pagina de Facebook ,,Bel canto voice competition”. Formularul de înscriere și regulamentul de concurs sunt disponibile AICI.
(Ioana Ardeleanu)
